Deputatul Iriza: “Dan Diaconescu mi-a luat 20% din voturi”

493

Scarlat Iriza, candidatul USL pe Colegiul 3 de Deputaţi, a obţinut în urma scrutinului de duminică aproape 58,4%, reuşind să închidă colegiul, acesta situându-se ca procent pe judeţ imediat după Victor Ponta. Iriza se declară însă parţial mulţumit, asta deoarece în calculele sale el trebuia să aibă cu 20% mai mult, procentul în cauză fiindu-i luat, în opinia sa, de campania făcută de Dan Diaconescu la Târgu-Jiu, lucru care s-a resimţit în tot judeţul.

“Eu trebuia să obţin cam 78% în Colegiul 3, dar campania făcută de Dan Diaconescu la Târgu-Jiu a avut reminiscenţe şi în colegiul meu. Diaconescu a influenţat electoratul fiind guraliv deşi a proferat numai minciuni a afectat nu numai Colegiul meu ci toate Colegiile din judeţ”, a declarat Iriza care a câştigat în Colegiul 3 aşteptând acum să îşi facă iar datoria în Parlament. În primul mandat, Iriza a făcut parte din Comisia de Cercetare a Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here