Social-democrata Elvira Șarapatin, consideră că producătorii români trebuie susținuți, în această perioadă, cu ajutoare de stat, deoarece, în pandemie, mai mult ca niciodată, s-a realizat că s-a supraviețuit tot cu roadele pământului românesc, nu cu produsele străine. Parlamentarul de Gorj susține că nu este suficient ca ea sau alții să aprecieze calitatea produselor din județ, ci trebuie ca acest consum de produse autohtone să fie ajutat să crească, lucru pe care îl poate face doar Statul.
,,Să audă cei care decid, încă și în prezent, că trebuie să cumpărăm de la cei la care se închină ei. Asta în loc să consumăm produse românești, care sunt calitative și sănătoase. Eu consum produse românești, știu și pe mulți alții care fac asta, dar, nu este destul. Consumul trebuie crescut, însă, atâta timp cât nu există ajutoare de stat pentru producția românească, indiferent de domeniu, nu se poate progresa. Implicarea Statului este definitorie. Asta mai ales că se știe bine că s-a distrus în țară tot ce a fost bun, prin coparticiparea șefilor de unități, ajungând la fier vechi mari combinate, fabrici de medicamente sau textile, ori întregi ferme și plantații agricole”, a declarat deputatul de Gorj.
,,Nu e momentul să ne plângem de milă, de neputință ori să-i tot apreciem pe alții din afară! E momentul recunoașterii lipsei de patriotism născut după 1989, când totul s-a dirijat spre deznaționalizare, spre pierderea identității naționale. Generații care nu știu să cânte imnul României, care se rușinează să spună că sunt români, care nu-și respectă originea, părinții, frații, într-un cuvânt, neamul românesc, asta s-a crescut și se crește în prezent. Trebuia să vină o asemenea nenorocire, ca să ne dorim să consumăm produse românești, pornind de la alimente, medicamente ori produse vestimentare? După cum s-a demonstrat, alimentele noastre au gust, au calitate ridicată în comparație cu ce vine din exterior. Acum am realizat că ce ni se trimite nu este de calitate, că prețurile nu sunt onorabile, ori că că nu se dorește ca România să progreseze, ca românii să aibă o viață ușoară. Toți cei cărora li se închină cei ce conduc această țară ne vor mai slabi, mai nedezvoltați, mai ușor de controlat. După distrugerea voită a marii industrii, a agriculturii foarte bine organizate, a irigațiilor, care sunt mană cerească în perioada secetei, a urmat degringolada prezentă și azi. Să nu mai vorbesc despre distrugerea învățământului”, a explicat Elvira Șarapatin, încercând să explice că situația din prezent este ,,munca” celor care în ultimele decenii nu au fost toți de partea românilor.
Parlamentarul de Gorj spune că aceste derapaje se pot repara, în anii viitori, dacă Statul va ajuta producătorii români, iar consumatorii vor fi educați să îmbrace, mănânce sau folosească produse autohtone.
Aceleasi ideii si pareri de rau despre distrungerea industriei,am si eu doamna deputat. Dar, intreb si eu, cine a distruns industria, cine a defrisat padurile si le-a vandut la austtrieci, cine a vandut peste 40% din terenul arabil al tarii? In mare masura aceste fapte dezastroase pentru tara le-a facut Adrian Nastase.Vanzarea petrolului la straini face cat toata industria Romaniei construita in perioada comunista, spune fostul reprezentant la ONU Calin Georgescu.