Deputați, cu acte în regulă! Ponta: “Guvernul care pleacă lasă energia pe butuci”

583

Deputaţii aleşi pentru legislatura 2016-2020 au venit, luni, la Parlament, să-şi îndeplinească formalităţile necesare preluării mandatului de parlamentar. Printre noii parlamentari s-au aflat și cei cinci deputați de Gorj, Victor Ponta fiind prezent aici pentru finalizarea procedurii. Acesta le-a mulțumit gorjenilor pentru voturi, Ponta aflându-se acum la al patrulea mandat.

În sala Comisiei Juridice a fost amenajat un centru de primire care va funcţiona în fiecare zi, până la finalizarea procedurilor. Fiecare deputat a prezentat certificatul doveditor al alegerii sale în calitatea de parlamentar şi, apoi, într-un mini-studiou foto amenajat a fost fotografiat pentru site-ul Camerei. Ajutaţi de membri ai staff-ului, deputaţii au completat şi depus fişele cu datele personale. Aceştia au mai depus un CV, precum şi o declaraţie pe propria răspundere în care menţionează dacă au fost sau nu lucrători sau colaboratori ai Securităţii.
Totodată, conform Legii 176/2010, deputaţii îşi completează declaraţiile de avere şi de interese, termenul depunerii fiind însă de 30 de zile din momentul validării mandatului. Aleşii şi-au preluat cartela de vot, legitimaţia de deputat, insigna, telefonul de serviciu şi o mapă care conţine Regulamentul Camerei Deputaţilor, cel comun al Senatului şi Camerei, Constituţia, Statutul deputaţilor şi senatorilor, Normele pentru utilizare şi justificare a sumei forfetare pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare, precum şi un Ghid practic.

Colegi noi
Printre deputaţii de Gorj care îşi preiau pentru prima dată mandatul se află Alin Văcaru, Elvira Șarapatin și Dan Vîlceanu. Aceștia sunt colegi cu Nicuşor Dan (USR), Robert Turcescu (PMP), Sorin Cîmpeanu (ALDE), Alexandra Corina Bogaciu (PSD) și ei nou-intrați în Parlament. De asemenea, respectivii sunt colegi cu parlamentari cu vechime, printre care Varujan Vosganian (ALDE), Victor Ponta (PSD), Gabriel Andronache (PNL), Ioan Munteanu (PSD), Ovidiu Raeţchi (PNL), Liviu Dragnea (PSD).
Victor Ponta a venit şi el să îndeplinească formalităţile pentru preluarea mandatului, acesta lipsind duminică la evenimentul organizat de BEJ Gorj. “E al patrulea mandat. Le mulţumesc celor din Gorj că m-au votat a patra oară şi acum trebuie să avem grijă de ei că ştiţi foarte bine, din păcate, Guvernul care pleacă lasă energia, şi în special, energia din Hunedoara, o lasă pe butuci şi o să fie foarte greu de salvat locurile de muncă. Vorbim de vreo 15.000 de oameni în Gorj şi de vreo 10.000 în Hunedoara”, le-a spus el jurnaliştilor.

Până la ora 16,00, aproximativ 180 de deputaţi dintre cei 329 au trecut pe la birourile amenajate pentru a-şi prelua mandatul. Noii membri ai Camerei Deputaţilor vor depune jurământul în şedinţa de plen de miercuri. Miercuri, începând cu ora 09,00, noii deputaţi vor depune jurământul, după care va fi ales preşedintele Camerei şi membrii Biroului permanent.
A.S.

1 COMENTARIU

  1. Ba mongolule energia a pus-o pe butuci guvernul Ponta, ai uitat de ,,sandramaua” lui Ciurel, pus de tine cu costreie si glicemie ? Bine ca v-ati luat tara inapoi de la strainul de Julian cum scria, in ficare zi nea Predosanu, inainte de as lua pastilele. Sa vedem acum ce scrie de tara recuperata de la straini si data, de draCnea d-nei mongole ? Nea Predosene abia astept ziarul de maine sa vedem ce mai poti spune….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.