Deputata Khraibani a primit aprobarea Ministerului Sănătăţii pentru computerul tomograf necesar Spitalului Motru

600

Medicul Camelia Khraibani, deputat independent, a reuşit să convingă, ieri, la vârful Ministerului Sănătăţii, că Spitalul Motru are nevoie urgentă de un computer tomograf. Oficialii MS au aprobat solicitarea parlamentarului de Gorj, acelaşi care a mai reuşit să atragă fonduri de peste 700.000 de lei pentru echipamentele necesare unităţii medicale municipale.

Una din promisiunile deputatului Camelia Khraibani, făcute electoratului, a fost aceea de atragere de fonduri pentru achiziționarea de aparatură de specialitate pentru Spitalul Motru, în vederea creșterii calității serviciilor medicale. Prin demersuri la Ministerul Sănătății, deputatul Camelia Khraibani a reușit, în anii anteriori, să aducă peste 700.000 de lei cu care au fost cumpărate echipamente medicale pentru dotarea unității spitalicești. Deputatul Camelia Khraibani a anunțat, miercuri, că a onorat și promisiunea legată de achiziționarea unui computer tomograf de către Spitalul Motru. În acest sens, Ministerul Sănătății a emis fila de buget către unitatea medicală, prin care i-a fost pusă la dispoziție suma de 1.250.000 de lei, urmând ca diferența de un milion de lei, necesară pentru cumpărarea unui computer tomograf de ultimă generație, să fie alocată din bugetul local al orașului.
“Sunt mulțumită că demersurile mele s-au soldat cu succes. Acest lucru mă bucură cu atât mai mult cu cât achiziționarea unui computer tomograf pentru Spitalul Motru era o urgență, iar calitatea actului medical va crește, odată cu punerea sa în funcțiune. Era una din promisiunile făcute oamenilor din Motru și din împrejurimi și m-am ținut de cuvânt”, a precizat Camelia Khraibani.
Spitalul din Motru va trebui să organizeze o licitație, în perioada următoare, pentru achiziționarea noului echipament de diagnosticare, urmând ca acesta să poată deveni funcțional în cel mai scurt timp.
A.Stoica

1 COMENTARIU

  1. Felicitari pentru ce ati facut pentru motreni poate ati facut mai multe dar noi oamenii din acest oras , va multumim si pentru trenul pe care in mandatul dumneavoastra a fost adus, si poate faceati mai multe dar gurile rele spun ca vi s-a pus piedici chiar de colegii dumneavoastra de partid PSD cu functii mari.Oare de ce ? Cred ca le este frica de o femeie mult mai puternica decat ei. Dumnezeu sa va dea sanatate si sa fiti aproape de oamenii de rand .Aveti voturile noastre si ale familiilor noastre, vrem sa facem o schimbare la Motru pentru binele tuturor.

Dă-i un răspuns lui un alt adevar Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here