Deputat Mihai Weber: ”Nepăsarea guvernanților pune în pericol recunoașterea operei lui Brâncuși la UNESCO”

2641

Ansamblul Monumental ”Calea Eroilor” Brâncuși de la Târgu Jiu este din nou pe punctul de a nu fi inclus în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, după mai multe tentative eșuate. Dosarul va fi dezbătut zilel următoare, în cadrul celei de a 44-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial, care are loc la Fuzhou (China), anunță deputatul Mihai Weber.

Reamintim că dosarul a fost depus ca ”memorial al Primului Război Mondial”, iar experții independenți ai UNESCO au recomandat, în 2018, recunoașterea valorii sale universale. Tot în 2018, Comitetul Patrimoniului Mondial, la cea de-a 42-a sesiune, a hotărât să suspende pentru doi ani includerea siturilor asociate cu conflicte istorice recente, pentru ca experții să analizeze dacă memorialele de război sunt în acord cu principiile UNESCO.

”Se știe de câteva luni bune că trei grupuri de experți independenți au recomandat ca, de acum încolo, să nu mai fie acceptat în UNESCO niciun dosar cu monumente asociate unui război. Imediat ce am preluat președinția Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, am avut mai multe întâlniri pe acest subiect cu Delegatul Permanent al României la UNESCO, cu specialiștii de la Institutul Național al Patrimoniului, cu reprezentanți ai Ministerului Culturii, ai Ministerului Afacerilor Externe, practic, cu toți cei implicați. Am pus la aceeași masă pe toți cei implicași, dar Guvernul României este cel care are atribuții în relația directă cu UNESCO. Noi, comisia, suntem doar un organism legislativ și consultativ. Mereu am atras atenția că există riscul să ne trezim din nou în situația de a vedea Dosarul Brâncuși amânat. Înțeleg că abia acum reprezentanții României fac demersuri pentru ca decizia atât de tranșantă să fie reanalizată, dar mă tem că este cam târziu”, a declarat deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj.

Deputatul Mihai Weber este de părere că România putea încerca din timp să schimbe punctul de vedere categoric al experților și să solicite să se țină seama și de valoarea artistică a operei, nu doar de încadrarea acesteia la categoria ”memoriale de război”: ”Mi se pare că totul se face așa, pe ultima sută de metri și pe genunchi, deși se știa realitatea de multă vreme. Este dezamăgitor și rușinos că singura operă monumentală a lui Constantin Brâncuși ajunge în situația ingrată de a fi abordată doar ca un memorial de război, nu ca o operă cu valoare universală excepțională, pentru că autoritățile române au fost impasibile și, din nou, nu și-au făcut temele la vreme”.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.