Depozitul de gunoi rămâne închis

1393

Instanța de judecată a respins cererea de suspendare a deciziei APM Gorj depusă de Polaris și, astfel, depozitul de gunoi din cartierul Slobozia rămâne închis. Poluatorul va putea face recurs. În fața Tribunalului Gorj au fost câteva zeci de locuitori din zonele afectate de activitatea Polaris, care au așteptat decizia magistratului.

Toate cererile de intervenție în proces au fost admise
Foarte important, toate cererile de intervenție din partea asociațiilor și a unor locuitori din Târgu-Jiu au fost admise de către instanță. Soluția pe scurt: ,,Respinge cererea de suspendare act administrativ formulată de reclamantă. Admite cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenienţii – Asociaţia Slobozia vrea aer curat, Asociaţia ,,Grupul de Acţiune în Interes Public”, Gureanu lon Augustin, Jerca lon Lucian, Cirstoiu Claudiu Gheorghe, Asociaţia Slobozienilor Gorjeni, Garda Naţională de Mediul — Comisariatul General, prin Comisariatul Județean Gorj, Stolojanu Cătălin, Fulger Vasile, în interesul pârâtei. La act de renunţarea la judecata cererii de intrevenţie depusă la data de 24.03.2021.
Cu drept de recurs în termen 5 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Gorj. Pronunţată azi, 22.04.2021, la Tribunalul Gorj, în condiţiile art. 402 Cod de procedură civilă. Document: Hotarăre 317/2021 22.04.2021.”

Polaris, termen de conformare
O primă reacție a venit din partea consultantului Marinela Strîmbulescu, reprezentantă a Pro România Gorj: ,,Termenul de conformare este de maxim 6 luni conform legii! Dacă și după acest termen maxim, Polaris Mediu nu se conformează, autorizația de mediu se anulează de drept, autoritatea de mediu competentă având obligația de a constata nulitatea de drept a autorizației! Având în vedere faptul că autorizația de mediu a fost suspendată în data de 23.03.2021, Polaris Mediu are obligația de a-și remedia deficiențele până la data de 22.09.2021, conform legii. Nerespectarea acestui termen duce la anularea de drept a autorizației integrate de mediu!”
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.