Departament de monitorizare a puterii, la PSD Gorj

438

ciurelPSD Gorj şi-a înfiinţat un departament de monitorizare a activităţii puterii în judeţ. Acest departament care va studia politicile industriale abordate de pedelişti la nivelul Gorjului, la capitolul energie şi resurse minerale, el fiind condus de vicepreşedintele organizaţiei social-democrate Laurenţiu Ciurel.

Prima analiză făcută de noul organism arată că energia la cele două termocentrale din Gorj este vândută sub cost.

Din noul departament fac parte mai mulţi membrii ai PSD Gorj, care au ocupat diverse funcţii de conducere în minerit, energie sau hidro. Aceştia vor monitoriza activitatea celor care conduc în prezent destinele industriei gorjene, pentru a le corecta greşelile şi pentru a face viitoare proiecte care să evite aceste erori. ,,În PSD există acum departamente de profil, un aşa-zis guvern din umbră local, care, pe departamente, va monitoriza activitatea puterii, pentru că acesta este rolul opoziţiei, şi va critica acolo unde este de criticat lucrurile care nu se întâmplă cum trebuie. În cadrul acestei organigrame eu conduc acest departament. Din Departamentul de Politici Industriale Energie şi Resurse Minerale fac parte Mihai Constantin, pe partea de politici industriale, Ion Vulpe şi Andrei Maioreanu pe partea de infrastructură şi resurse minerale şi pe energie hidro Scarlat Iriza, urmând ca eu să monitorizez energia termo cu preponderenţă”, a declarat Laurenţiu Ciurel.

Analiză pe profit

O primă analiză a noului departament, din cadrul PSD, s-a făcut imediat după ce Complexul Energetic Rovinari şi Complexul Energetic Turceni şi-a făcut publice profiturile obţinute după şase luni de activitate. ,,Comentariile mele vor fi pe bilanţul la şase luni raportat de cele două complexuri energetice, adică la închiderea primului semestru. Complexul Energetic Turceni şi Complexul Energetic Rovinari au raportat profituri în jur de 3 miliarde de lei vechi, asta însemnând 300.000 de lei la şase luni de zile la ambele unităţi. Se poate spune că, la Rovinari de exemplu, profitul este de 260 de ori mai mic decât în 2008, iar la Turceni de aproape 300 de ori mai mic decât în 2008. Monitorizând activitatea acestor termocentrale, în ultima decadă am observat că se continuă să se vândă energie sub cost, adică cu preţ mai mic decât preţul de producţie”, a completat Ciurel. Noul departament funcţionează de scurt timp în cadrul organizaţiei, rezultatul activităţii de monitorizare urmând să fie transmis însă la centrul partidului.

Anamaria STOICA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here