Denominațiile operelor din Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” din Târgu Jiu au fost, nu de puține ori, supuse controverselor. Denumirile lor actuale sunt, însă, cele consacrate și în conformitate cu cele date de Constantin Brâncuși. O să redau pe scurt diversele lor titulaturi, originale și ulterioare.
Masa Tăcerii, asupra căreia voi insista (deoarece este piesa cu istoricul cel mai controversat), are denumiri numeroase, așa cum este prezentată în lucrările diverșilor exegeți. În atelierul parizian al lui Brâncuși din Impasse Ronsin au fost mai multe mese de piatră (ghips) de diverse dimensiuni.
V.G. Paleolog, prietenul și primul biograf al artistului, afirma că Mesei Rotunde din atelierul său, „spre 1911 îi spunea Masa flămânzilor de Spirit, ce constituie prima ei denumire, urmată îndată de aceea de Masa omeniei, ceea ce se poate traduce perifrazic în alte limbi prin Masa pentru primiri cu omenie”. Denumirea de Masa Tăcerii va veni mai târziu (se pare că în anul 1921), când Brâncuși face o călătorie în Italia, unde îl întâlnește pe V.G. Paleolog la Milano. Artistul dă, astfel, o nouă semnificație Mesei Rotunde: „viața și moartea – la fel ca și materia, se confundă, în ultim, într-o formă unică – Tăcerea […] a cărei efigie face noțiuni duale: Timpul și Eternitatea. Pentru ca să înțelegem mai bine aceste lucruri, Brâncuși îi va spune mesei sale rotunde, de acum înainte, Masa Tăcerii”. Exegetul ne mai transmite că Brâncuși a hotărât, în 1937, că Masa Tăcerii „va constitui partea întâi a Trilogiei pe care o ridică la Tg. Jiu și o va numi acolo o vreme chiar Masa Pomenirii, denumire încă prezentă mărturiilor supraviețuitoare” (1).
Alte denumiri ale Mesei înregistrate în diverse lucrări sunt prezentate de Barbu Brezianu: Masa Tăcerii (auzită direct de la Brâncuși, de Ionel Jianu, în 1938, și, de asemenea, de Sanda Negropontes Tătărescu şi Nissa Cămărăşescu; Milița Petrașcu își amintea și ea de „masa rotundă” din atelierul parizian al artistului, reprodusă apoi în parcul de la Târgu-Jiu și numită Masa Tăcerii), „Masa flămânzilor” (auzită în 1939, de la Brâncuşi, de Ştefan Georgescu-Gorjan), „Masa apostolilor” (C. Antonovici, I. Alexandrescu), „Masa cinei nupţiale” (E. Ciucă, P. Pandrea), „Masa familiei”, „Masa Cinei celei de taină”, „Masa căpitanilor” (D. Smântânescu) (2).
A mai fost numită și „Masa dacică” (aşa cum era inscripţionat trilingv pe o fostă placă de marmură din Grădina Publică), „Masa nunţii dacice” (Măriuca Dumitraşcu) și „Masa Umbrelor” (Vladimir Streinu) (3). Petre Pandrea spunea despre această piesă că Brâncuşi n-a botezat-o public niciodată . În documentele oficiale ale Primăriei Târgu-Jiu, din anul 1938, ea a fost numită „masă” sau „masă rotundă” (4).
Poarta Sărutului (denumire consacrată) a mai fost numită „Poarta Eroilor”, „Poartă de triumf”, „Arc de triumf”. În documentele oficiale ale primăriei ea a fost numită „Poarta”, „Portal”, „Portal de piatră”, „portalul-monument”, „portal monumental” (5), iar în presa vremii „Portalul Păcii” și „Portalul Eroilor”.
În catalogul expoziției „Salon des Indépendants” din 1912, lucrarea lui Brâncuși Le baiser (sculpture en pierre) „poartă numărul 496, dar nu este datată. Denumirea Sărutul apare deci tipărită pentru prima oară în franceză în 1912” (6).
Coloana fără Sfârșit are o denominație bogată. Se știe că Brâncuși a scris cu mâna lui „colonne sans fin”, utilizând acest termen, încă din anul 1926, în ceea ce privește coloanele sale de lemn. Pentru monumentul de la Târgu Jiu, în discuțiile cu inginerul Ștefan Georgescu-Gorjan, el a folosit termenii de „Coloană” și „Coloana infinită” (7).
În documentele primăriei din perioada 1937-1938 s-au înregistrat următorii termeni: „Coloana fără Sfârșit”, „Coloana”, „Coloana Nesfârșită”, „Coloana recunoștinței”, „Coloana Eroilor”, „Coloana infinită”, „Columnă”, „Coloană-monument”, „Turnul Eroilor”, „Monumentul Recunoștinței”, „Monumentul Eroilor” (8). Ulterior, i s-a mai spus „Stâlpul fără de sfârșit”, „Columna Infinitului”, „Coloana Gloriei fără Sfârșit”, „Coloana Infinitului”, „Columna nesfârșitului”, „Columna infinită”, „Coloana pomenirii fără sfârșit”, „Columna dorului” (9).
Interpretările Coloanei fără Sfârșit au fost, de asemenea, foarte numeroase, ca de altfel ale tuturor operelor tripticului de la Târgu Jiu. O explicație în acest sens o dă Sorana Georgescu-Gorjan, fiica inginerului Ștefan Georgescu-Gorjan, realizatorul tehnic al Coloanei: tatăl său „povestea că sculptorul îl lăsa pe fiecare să dea frâu liber fanteziei în interpretarea operelor, fără să intervină” (10).
În ceea ce privește denominația operelor sale, trebuie spus că Brâncuși însuși era contradictoriu referitor la ideea de a-și denumi operele. Într-un interviu consemnat de Flora Merril la New York, în 1926, artistul afirma că „un nume nu înseamnă nimic” („Este ca în muzică, titlul nu înseamnă nimic. Chiar dacă o mare simfonie n-ar avea titlu, ți-ar plăcea totuși s-o asculți”). Cu totul altfel îi spunea unui reporter american, în 1949: „Greșești când zici că nu e necesar să le dau nume sculpturilor mele, pentru că totul trebuie numit” (11).
Consider că această trecere în revistă documentată a reușit să înlăture confuziile create de-a lungul timpului, în legătură cu titulatura operelor brâncușiene din cadrul Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” din Târgu Jiu.
Sorin Buliga
Note
1. Paleolog, V. G., Masa Tăcerii – note pentru exegeză. Carte sinoptică de identitate privind structurile frazeologice folosite de Brâncuși pentru definirea masei rotunde, Colocviul Brâncuși, 13-15 octombrie 1967, p.49 și 52, Ed. Meridiane, 1968, București.
2. apud Brezianu, Barbu, Brâncuşi în România, Ed. Bic All, p. 170, 1998. Bucureşti.
3. apud Pogorilovschi, Ion, Brâncuşi, apogeul imaginarului. Comentarea capodoperei de la Târgu-Jiu, p.28, Editura Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, 2000, Târgu-Jiu.
4. vezi Buliga, Sorin Lory, Andrițoiu, Adina, Documente din Arhivele Naționale ale județelor Gorj și Dolj cu privire la Ansamblul sculptural brâncușian de la Târgu-Jiu, Ed. Brâncuși, 2017, Târgu-Jiu.
5. Ibidem.
6. Georgescu-Gorjan, Sorana, Titulatura componentelor ansamblului brâncușian, Confesiuni, anul IV, nr.35, Iulie 2016, Târgu-Jiu.
7. Ibidem.
8. vezi Buliga, Sorin Lory, Andrițoiu, Adina (op. cit.).
9. apud Mocioi, Ion, Brâncuşi: Ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu, Comitetul pentru Cultură şi Artă al Judeţului Gorj, pp. 154-155, Târgu-Jiu, 1971.
10. Georgescu-Gorjan, Sorana (op. cit.).
11. Ibidem.
