Denisa Şuţă, de la pupitrul ştirilor la PDL

513

Partidul Democrat Liberal Gorj are începând de ieri un nou purtător de cuvânt care va fi responsabil atât cu comunicarea cât şi cu imaginea organizaţiei. Denisa Şuţă, cunoscută gorjenilor de la pupitrul ştirilor Antena 1 Târgu-Jiu şi apoi şi al altor televiziuni locale din Gorj, a primit misiunea de a asigura liantul între PDL Gorj şi presa locală, ea asigurând şi transparenţa acţiunilor filialei şi mesajul spre cetăţeni.

Noul purtător de cuvânt, cu 14 ani de presă la activ, declară că misiunea este o provocare, şi că simţea nevoia să treacă în cealaltă parte. ,,Paisprezece ani de presă au fost suficienţi pentru mine”, a declarat Denisa Şuţă, care a lua ca o provocare şansa de a se ocupa de Departamentul Comunicare al PDL Gorj. Aceasta a menţionat, de asemenea că deocamdată nu face parte din PDL Gorj, neavând o adeziune semnată la partid, dar nu neagă că va face asta în perioada imediat următoare. Noul purtător de cuvânt a subliniat că se va ocupa şi de imaginea organizaţiei, în timp ce Dan Vâlceanu, preşedintele interimar al PDL Gorj, a menţionat că avea nevoie în această postură de un profesionist.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here