Demisie la vârful Spitalului Județean

2361

Doctorul Mădălin Dinu și-a dat demisia din funcția de director medical al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Ocupa această funcție din iunie 2020.
„Directorul medical, dr. Mădălin Dinu, a solicitat încetarea contractului de administrare prin acordul părților, începând cu 11 iulie 2022. Motivele domnului doctor sunt personale. Managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a fost de acord cu încetarea contractului de administrare al domnului director medical, urmând să înainteze președintelului Consiliului Județean Gorj propunerea de numire interimară a unei persoane în această funcție, până la ocuparea ei prin concurs”, a declarat Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.
Dr. Dinu a fost numit interimar la conducerea Spitalului Județean în urmă cu doi ani. Anul trecut, în august, a dat concurs pentru postul de director medical, obținând nota 9,63.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.