Demisie la Spitalul Județean

2619

Medicul Mădălin Dinu și-a dat demisia din funcția de director medical al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

„Directorul medical, dr. Mădălin Dinu, a solicitat încetarea contractului de administrare prin acordul părților, începând cu 11 iulie 2022. Motivele domnului doctor sunt personale.

Managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a fost de acord cu încetarea contractului de administrare al domnului director medical, urmând să înainteze președintelului Consiliului Județean Gorj  propunerea de numire interimară a unei persoane în  această funcție, până la ocuparea ei prin concurs”, a declarat Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here