Demisie din Consiliul Județean Gorj! Ce i se reproșează primarului Romanescu!

2395
Un consilier județean al PNL, Alexandru Hortopan, și-a dat astăzi demisia, numerotând șase motive:
„Am ales să mă retrag din funcția de Consilier Județean și mi-am depus demisia din următoarele motive:
1. A trecut aproape un an din mandat și nu se vede nici o urmă de speranță ca proiectele depuse de consilierii PNL să aibă vreo șansă să treacă (din păcate contează doar culorile). Nu-mi doresc să treacă 4 ani și să nu am ce arăta.
2. Avem un primar nemulțumit de activitatea noastră, a consilierilor județeni, fără să fi încercat vreodată să aibă dialog cu noi și să avem o strategie comună. iar când l-am cautat personal cu propuneri am rămas cu impresia doar că am deranjat și nu s-a concretizat nimic.
3. Nu pot să mă cobor la nivelul unor indivizi care au înțeles că politica înseamnă doar să jignești și să îți construiești electorat pe mizerii, nu pe realizări. (La3aru, nea’ Caragea…) Indivizi despre care nu are rost să vă spun eu nimic pentru că sigur știți dumneavoastră destule și nu mă pot înjosi să le răspund cu aceeași monedă.
4. Am o viață foarte frumoasă și liniștită pe care mi-am construit-o în mediul privat (unde poți rezista doar dacă faci bine ceea ce faci) și nu pot să permit să-mi bat joc de asta! Timpul este cea mai de preț resursă pentru mine și prefer să-l „cheltui” cu cine merită.
5. Nu am nevoie de influența unei funcții să subliniez când poliția face niște abuzuri, iar postarea cu pricina nu a făcut decât să-mi aduca la cunoștință o grămadă de alte persoane care au avut probleme cu respectivul agent (dar asta este deja altă discuție)…
6. Unii ne dorim realizari, nu neaparat functii!
Astfel, nu pot decât să mă mulțumesc cu experiența ultimului an și să fac un pas înapoi cu speranța că vor veni totuși vremuri în care politica va fi pentru oameni și nu pentru ……”, a scris arhitectul pe pagina sa de socializare.

2 COMENTARII

  1. Un liberal cu onoare ce mai era în CJ și a plecat și ăla… Bravos, națiune, halal să-ți fie! În Gorj, cuvântul POLITICĂ și-a pierdut definiția, jurământul depus la învestire e apă de ploaie, onoarea e doar un cuvânt de care dicționarul politic autohton s-a lepădat de mult timp! Și-atunci, cum să nu revenim la Eminescu? „Căci, din două una: sau aceşti oameni sunt toţi genii şi, prin «calitatea» muncii lor intelectuale, merită locul pe care-l ocupă, sau, neproducând nici o valoare, nereprezentând nici un interes general decât pe al stomacului lor propriu, trebuie reîmpinşi în întunericul ce li se cuvine.
    Ţărani? Nu sunt. Proprietari nu, învăţaţi nici cât negrul sub unghie, fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării.
    De acolo pizma cumplită pe care o nutresc aceste nulităţi pentru orice scânteie de merit adevărat şi goana înverşunată asupra elementelor intelectuale sănătoase ale ţării, pentru ca, în momentul în care s-ar desmetici din beţia lor de cuvinte, s-ar mântui cu domnia demagogilor.”
    De-aia a fost denumit Eminescu – GENIU: pentru puterea minții sale de penetrare a lucrurilor…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.