Demersuri pentru investiţii spaniole la Bustuchin

844

investitori spanioliPrimarul comunei gorjene Bustuchin a făcut public în urmă cu câteva săptămâni faptul că se duc tratative cu mai mulţi oameni de afaceri din Spania, pentru construirea unei fabrici de cărămidă în localitatea respectivă. Ieri, cei şapte reprezentanţi ai consorţiului spaniol de firme Altec au fost prezentaţi autorităţilor judeţene, dorind să-şi facă cunoscute instituţiile în mod oficial şi reprezentanţilor locali ai judeţului Gorj.

După câteva minute de discuţii, cu uşile închise, în cabinetul prefectului Ion Florescu, la care a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, delegaţia a purtat discuţii cu mass-media locală. Primarul Ion Ciocea a declarat că întâlnirea de la Instituţia Prefectului are drept scop punerea la punct a condiţiilor în care spaniolii vor investi într-o fabrică de cărămidă, în comuna sa. Pentru ridicarea noii fabrici, au fost cumpărate deja 15 hectare de teren, valoarea totală a investitiţiei fiind estimată la 18 milioane de euro. “Va fi o fabrică cu 50 de locuri de muncă şi se vor produce aproximativ 400 de tone de cărămidă pe zi. Oamenii de afaceri din Spania au studiat bine piaţa şi au preferat să vină în România, pentru că la ei criza se resimte mult mai acut decât la noi, în România”, spunea Ion Ciocea. Primarul le-a arătat oamenilor de afaceri o fostă fabrică din zonă, pe amplasamentul căreia s-ar putea dezvolta viitoarea investiţie. Edilul comunei mai spune că va pune la dispoziţia investitorilor toate utilităţile necesare. Fabrica se va construi pe amplasamentul fostei fabrici de cărămidă din localitate, care în momentul de faţă nu mai funcţionează. Se preconizează că semnarea efectivă a contractului va avea loc, cel mai târziu, la începutul anului viitor.

Oana Paloş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.