Săptămâna trecută, poliţiştii din cadrul Posturilor de Poliţie Negomir şi Urdari au desfăşurat o acţiune în vederea diminuării ilegalităţilor îndreptate împotriva fondului forestier naţional, precum şi în vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate privind tăierea, transportul şi comercializarea materialelor lemnoase. Pe parcursul acestei acţiuni, oamenii legii au întocmit două dosare penale şi au amendat un reprezentant al Ocolului Silvic Peşteana Jiu.
În cursul zilei de 4 decembrie, poliţiştii din cadrul Posturilor de Poliţie Negomir şi Urdari au depistat în flagrant delict doi bărbaţi de 35, respectiv 42 de ani, ambii din localitatea Negomir, în timp ce tăiau ilegal, din pădure proprietate privată, doi arbori de esenţă gorun, nemarcaţi silvic. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi tentativă la furt de material lemnos. Drujba folosită la tăierea arborilor a fost indisponibilizată, iar întreaga cantitate de material lemnos rezultat din tăierea celor doi arbori a fost ridicat în vederea confiscării şi lăsat în custodia unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Peşteana Jiu. În cursul aceleiaşi zile, poliţiştii din cadrul Posturilor de Poliţie Negomir şi Urdari au mai depistat în flagrant delict doi bărbaţi de 24, respectiv 27 de ani, ambii din localitatea Negomir, în timp ce încărcau într-un vehicul cu tracţiune animală, material lemnos de esenţe fag, jugastru şi mojdrean. Din primele verificări efectuate de poliţişti se pare că în după-amiaza zilei de 04 decembrie, cei doi s-au deplasat în pădure proprietate privată, de unde au tăiat de pe picior trei arbori de esenţă fag, iar în urma doborârii la sol a celor trei arbori s-au rupt bucăţi de material lemnos de esenţe jugastru şi mojdrean. Cu această ocazie a fost indisponibilizată o secure, folosită la curăţirea crengilor, rezultaţi din tăierea celor trei arbori de esenţă fag, iar o parte din materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării şi lăsat în custodia unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Peşteana Jiu. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de material lemnos.
Pădurar amendat
Tot cu această ocazie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Negomir au sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform Legii nr. 61/1991-Rep, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din localitatea Drăguţeşti, deoarece acesta, în calitate de reprezentant al Ocolului Silvic Peşteana Jiu, ar fi împiedicat poliţiştii să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu, privind încărcarea, transportul şi lăsarea în custodie a întregii cantităţi de material lemnos rezultat din comiterea delictelor silvice.
Roxana Lupu