Delegație chineză, în vizită la CEO: Se anunță crearea a peste 4.000 de locuri de muncă

495

Reprezentanții  chinezi ai societatii mixte Huadian Oltenia Energy SA au venit la Târgu-Jiu, în perioada 28 martie-12 aprilie, participând la întâlnirea cu directorii Complexului Energetic Oltenia, pentru realizarea grupului energetic de la Rovinari.

”În cadrul întâlnirilor s-au discutat principii ale contractelor de furnizare cărbune și furnizare servicii. Discutiile au avut loc în Târgu-Jiu,  cu reprezentanții CE Oltenia, dar și la Bucuresti, cu conducerea Ministerului Energiei. Următoarea vizită va avea loc în cursul lunii mai, când se preconizează că vor fi perfectate contractele, iar noua societate va putea fi înregistrata la Registrul Comertului. Societatea mixtă Huadian Oltenia Energy SA va avea sediul în Rovinari. În cadrul acesteia vor lucra un număr de circa 250 de angajați. Începerea lucrărilor de construire a noii centrale de 1 x 600 MW se va face după obținerea tuturor avizelor și aprobărilor necesare. Durata de construire este de circa 36 de luni de la obținerea autorizației. Se estimează că, în perioada implementării proiectului, vor fi create peste 4.000 de locuri de muncă, iar noul grup energetic va utiliza 4,6 milioane tone de lignit anual, ceea ce înseamnă securizarea a 3.000 locuri de muncă”, se precizează într-un comunicat al CEO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.