Definitivat în Gorj: Doar 3 absenți și 7 candidați retrași la proba scrisă

907

Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2021, s-a derulat fără incidente în Gorj. Doar trei dintre candidații care aveau dreptul de a susține această probă nu s-au prezentat, iar alți 7 s-au retras din examen.

Proba scrisă a Definitivatului s-a desfășurat la Școala Gimnazială ”Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu, începând cu ora 09:00, iar candidații au avut 4 ore la dispoziție pentru redactarea lucrărilor. La această probă au putut participa doar candidații care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an; calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine”; media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective). Primele rezultate vor fi afișate în data de 21 iulie, în centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrul de examen în zilele de 21 iulie (până la ora 20:00) și 22 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile mai pot fi transmise prin fax, la nr. 0253-224750, sau prin email, la adresa definitivat.gorj2021@gmail.com. Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 28 iulie. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8 (opt). Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.