Definitivat 2021 în Gorj: A crescut numărul candidaților cu medii mai mari sau egale cu 8

1039

Ministerul Educației a publicat miercuri rezultatele finale ale examenului național pentru definitivare în învățământ, după soluționarea contestațiilor. În Gorj, trei candidați au reușit să obțină medii mai mari de 8, după ce au primit note mai mari în urma reevaluării lucrărilor. Rata finală a examenului național pentru definitivare în învățământ înregistrată la nivelul județului nostru este 73,53%.

Datele publicate de Ministerul Educației arată că în Gorj, din 68 de candidați, 50 au promovat examenul național pentru definitivare în învățământ. După afișarea primelor rezultate, 18 candidați din județul nostru au cerut recorectarea lucrărilor de la proba scrisă. Notele a 12 dintre aceștia au fost mărite, iar 6 au fost micite. Pentru trei candidați, mărirea notei de la proba scrisă a însemnat obținerea definitivării în învățământ. Nota unuia dintre aceștia a fost mărită de la 6.9 la 7,3 (media finală 8.11), nota altui candidat a crescut de la 6.75 la 7.65 (media finală 8.35), iar nota celui de-al treilea candidat a fost mărită de la 6.85 la 7.2 (media finală 8.04). Nu s-au înregistrat diferențe foarte mari între notele inițiale și cele de după contestații. Cea mai mare diferență între cele două note este 0.95, dar, deși nota candidatului respectiv a fost mărită, acesta nu a reușit să obțină o medie peste 8.

76.06% – rata finală de promovare la nivel național
La nivel național, rata finală de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2021), după soluționarea contestațiilor, este 76,06% (în creștere cu 3,16%, comparativ cu rezultatele inițiale – 72,90%). ,,După evaluarea contestațiilor depuse (1.508), 6.032 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, fuseseră declarați promovați 5.782 de candidați. Conform legislației în vigoare, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului. La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 8.300 de candidați (95,80%). Dintre aceștia, 366 de candidați s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru fraudă. Lucrările a doi candidați au fost anulate în centrele de evaluare. Astfel, din totalul celor 7.931 de candidaţi cu lucrări evaluate inițial, în urma soluționării contestațiilor 4.186 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10 (4.156 la prima afișare). Dintre aceștia, 188 de candidaţi au fost notați cu 10, iar 702 candidați cu note între 9,50 și 9.99. De asemenea, 3.189 de candidați au primit note între 5 și 7,99 (contestațiile au generat modificări de note pentru 43 de candidați). Cu note sub 5 au încheiat proba 556 de candidați”, a anunțat Ministerul Educației. Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here