Declaraţii false plătite cu 100.000 de euro! – Morega, creditor chirografar al firmei Vectra

360

O promisiune de vânzare-cumpărare încheiată în 2009 între deputatul pe atunci Dan Morega şi administratorii firmei falimentare Vectra Impex SRL din Târgu-Jiu l-a costat pe parlamentar 100.000 de euro. Banii în cauză au fost achitaţi dar cele şapte parcele de teren pe care afaceriştii se angajaseră să i le dea lui Morega nu au mai ajuns niciodată la proprietarul de drept. Asta deoarece, după ce au declarat la notar că terenurile nu sunt ipotecate, şi nu sunt grevate de niciun fel de sarcini, Leonid Marcel Avramescu şi Emanoil Istratie nu mai pot ascunde că firma este în faliment şi ei nu mai pot finaliza ce s-au angajat, ei neputând să restituie nici suma luată de la Morega. La patru ani de la încheierea înţelegerii, Morega devine creditor chirografar al firmei intrate în faliment, sperând să îşi recupereze terenurile, în condiţiile în care banii săi au acoperit nu demult o parte a creditelor firmei la BCR.

Aflat în proces cu firma Vectra Impex SRL, după ce s-a înscris la masa credală, şi după ce câştigă la Tribunalul Gorj începerea urmăririi penale a celor doi administratori ai firmei care l-au ţepuit în 2009, Dan Ilie Morega explică acum cum a căzut în plasa administratorilor, vânzători de teren în municipiu.
Morega susţine astfel că după ce şi-a vândut casa situată pe strada Victoria în Târgu-Jiu, şi după ce le-a oferit o parte din bani copiilor săi, a încercat să investească ceva bani în achiziţionarea unor terenuri profitabile din municipiu. A luat astfel legătura cu administratorii firmei Vectra Impex SRL, care la acea vreme trâmbiţau în mass-media că vând teren în Târgu-Jiu, dorind să cumpere 7 parcele de aproximativ 600 de metri pătraţi fiecare. Acesta vede loturile şi fără să împrumute firma Vectra, cum greşit s-a înţeles pe parcurs, a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare bilaterală pentru achiziţionarea parcelelor în cauză. Negocierea a fost de 100.000 de euro, care urma să se finalizeze în cel mult trei luni de zile când cumpărătorul ar fi intrat în posesia terenurilor. Banii s-au dat dar contractul final nu s-a mai încheiat nici în prezent.

Declaraţii false la notar
Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare este astfel legalizată la notar, loc în care cei doi au declarat în fals, sub semnătura notarului, că terenurile nu sunt ipotecate şi nu sunt grevate de niciun fel de sarcini, prezentându-le cu număr cadastral absolut în regulă. În acelaşi timp administratorii s-au angajat ca, în condiţiile în care nu vor finaliza actul de vânzare-cumpărare să restituie suma astfel încasată. De altfel în cuprinsul documentului se precizează următoarele: “preţul vânzării este de 100.000(una sută mii) euro care urmează să fie dată de promitentul-cumpărător(n.r. Morega) la data de 26 iunie 2009, şi mă oblig(n.r. firma prin cei doi administratori) ca până la data de 1 decembrie 2009 să obţin toate actele necesare şi să închei cu promitentul-cumpărător contractul definitiv”.
Mai mult, firma declară, prin cei doi administratori, că terenurile nu sunt grevate de sarcini “totodată noi părţile contractante scutim notarul public de cercetarea lor (n.r. a terenurilor), asumându-ne riscul şi consecinţele acestui fapt”.
Morega plăteşte banii aşa cum s-a angajat în contract dar nu reuşeşte să încheie contractul final de vânzare-cumpărare aşa cum firma se angajase la rândul ei. Ulterior, chiar după aproape un an de zile, Morega află că cei doi afacerişti comiseseră şi al doilea fals prin substituirea lor ca administratori cu drepturi depline în firmă. Asta, în condiţiile în care societatea intrase în insolvenţă şi avea deja un administrator special, ei nemaiavând calitatea cu care se prezentau.
“Falsul în declaraţii şi înşelăciunea sunt foarte clare, dar în acest caz procurorii nu au vrut să se sesizeze deoarece terenurile în cauză erau ipotecate de BCR. De altfel, mai mult ca sigur că suma luată de la mine pentru terenurile în cauză a fost plătită tot către BCR”, declară acum Morega.

Aşteaptă la rând, banii sau terenurile
Firma intră în faliment şi creditorii acesteia devin părţi în procesul derulat pe fond la Tribunalul Gorj. Alături de Consiliul Local Târgu-Jiu, AFP Târgu-Jiu, ITM Gorj, salariaţii neplătiţi ai firmei, DGFP Gorj, BCR, Banca Transilvania, Fondul Naţional de Garantare a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi SC Armeanca Prest Com figurează şi Morega, în calitate de creditor chirografar al firmei falimentare Vectra aşteptând astfel recuperarea pierderii financiare suferite. Morega nu va avea acces însă primul la bani asta deoarece prin executarea silită şi scoaterea la licitaţie a bunurilor şi terenurilor Vectra, în condiţiile falimentului, tot BCR-ul va fi primul care va beneficia, la masa credală, de acoperirea creditului acordat. Ne întrebăm astfel dacă este corect ca pe latura civilă judecătorul de caz să nu îi restituie lui Morega măcar parcelele din promisiunea celor doi acţionari, foşti administratori. Asta în condiţiile în care banii luaţi pe această promisiune au mers la BCR.
Un nou termen în procesul derulat la Tribunalul Gorj va avea loc însă pe 11 martie.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.