Declarația Universală a Drepturilor Animalelor

421

Mărturisesc faptul că nu-mi aduc aminte de alte momente din viața mea când să mă fi simțit atât de încărcat de ură și dorință de a maltrata efectiv pe cineva ca după vizionarea pe mai toate canalele de televiziune a scenelor când niște indivizi cu proastă creștere au tăbărât cu biciul, parul sau furca pe câte un biet căluț înhămat la o căruță înțepenită într-un stâlp sau supraîncărcată cu bolovani, peste puterile sărmanului animal. Atunci L-am certat pe Dumnezeu pentru faptul de a nu mă fi înzestrat cu o putere ca să mă teleportez acolo, să smulg unealta de tortură din mâinile adevăratului animal – bestie, și să-i aplic cu destoinicie exact același tratament pe care el îl aplica cu seninătate și dezinvoltură unuia dintre cei mai fideli și loiali parteneri ai omului. Sau să-i pun unui nemercic de fost vecin al meu (nu-l onorez cu amintirea nici măcar a numelui mic, nu merită) o zăbală în gură și să trag de ea până când fierul acesteia îi va reteza și lui limba cum a procedat el cu propriul cal, deși animalul îl ajuta să procure câțiva gologani cu care să-și cumpere alcool și țigări. Sau să pun mâna pe lesa câinelui dresat să ucidă și să-l asmut asupra aceluia care se considera stăpân al acestuia, ca să-l rupă pe el și nu pe amărâta de pisică. Ba chiar am auzit și de-o odraslă regală îmbătrânită în rele și bine stafidită care într-un colț de iad din Lumea Nouă, împreună cu alți năuci cărora verzișorii le-au fermentat în excrescența dintre umeri, care cică se distrau și făceau și business silind câini sau cocoși să se lupte pe viață și pe moarte. Mai mult chiar am înțeles că de ghiarele cocoșilor gladiatori legau și lame ascuțite ca să producă cât mai mult sânge, al cărui miros și a cărui vedere probabil le dezmorțea adevăratele simțuri, cele bestiale. „ … Niște răi și niște fameni. I-e rușine omenirii să le zică-astora oameni…“ Poți TU cititorule să-i consideri pe aceștia oameni, ființe superioare, semini de-ai tăi? Eu îți mărturisesc sincer că nu pot și mai ales nu vreau să fac astă greșeală.Cum să-i asemui pe acești nemernici cu un alt vecin de-al meu, IULICĂ B… pe care deseori l-am văzut scoțând din buzunar bucata de pâine pe care o dădea calului său care, ca răsplată, îi executa comenzile verbale ca și când i-ar fi știut limba. Sau cu IONUȚ B… care făcea o artă din periatul calului, țesălatul coamei sau din curățirea copitei și potcovitul acestuia. Podotehniștii și potcovarii adevărați au devenit rara avis. Sau cu ION S… care vorbea mai blând decât un asistent medical cu pacientul său cu câte o oaie căreia trebuia să-i ajusteze unghiile sau să-i înlăture scaieții din lână. Iată adevărații oameni, nu ca aceia care-și abandonează sau schingiuiesc copiii, îi supun la perversiuni sexuale sau la cerșit etc, etc, în timp ce haita de lupi, hiene, sau familia de lei se ocupă toată, fără excepție de creșterea și formarea pentru viață a puilor. Iată adevărata omenie, la animale. Noroc pentru omenire că o mână de politicieni adevărați au proclamat și adoptat sub egida UNESCO textul următor:

DECLARAȚIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR ANIMALELOR
– Considerând că viața este unică, toate ființele vii având origine comună și diferențiindu-se în cursul evoluției speciilor,
– Considerând că orice ființă vie are drepturi naturale, precum și că orice animal dotat cu sistem nervos are drepturi particulare,
-Considerând că disprețuirea sau simpla necunoaștere a acestor drepturi natural provoacă grave prejudicii și conduc omul la comiterea de crime împotriva animalelor,
-Considerând că o coexistență a speciilor din lume implică recunoașterea de către specia umană a dreptului la existent al celorlalte specii,
– Considerând că respectul omului față de animale este inseparabil față de respectul oamenilor între ei,

Se proclamă cele ce urmează:
ART. 1 – Toate animalele au în mod egal dreptul la existență în cadrul echilibrului biologic. Această egalitate nu exclude diversitatea speciilor și indivizilor în lumea animală.
ART. 2 – Orice formă de viață animală are dreptul la respect.
ART. 3 – 1. Niciun animal nu trebuie supus unor tratamente brutale sau unor acte de cruzime.
2.Dacă sacrificarea unui animal este necesară, ea trebuie să fie instantanee și nedureroasă.
3. Animalul mort trebuie tratat cu decență.
ART.4 – 1. Animalul sălbatic are dreptul de a trăi și de a se reproduce liber, în mediul său natural;
2. Privarea sa prelungită de libertate, vânătoarea și pescuitul sportiv, precum și orice folosire a animalului sălbatic în alte scopuri decât cele vitale, sunt contrare acestui drept.
ART. 5 – 1. Animalul dependent de om are dreptul la îngrijire și întreținere atentă.
2. În nici un caz el nu trebuie abandonat sau sacrificat în mod nejustificat.
3. Toate formele de creștere și de utilizare a animalului trebuie să respecte fiziologia și comportamentul proprii speciei respective.
4. Expozițiile, spectacolele, filmele care folosesc animale trebuie să le respecte și să nu comporte nicio violență.
ART.6 – 1. Experiențele pe animale care implică o suferință fizică sau psihică violează drepturile animalului.
2. Metodele de înlocuire trebuie dezvoltate și puse în practică în mod sistematic.
ART. 7 – Orice sacrificare a unui animal care nu este absolut necesară, precum și orice decizie care duce la un asemenea act, este o crimă împotriva vieții.
ART.8 – 1. Orice act care pune în pericol supraviețuirea unei specii sălbatice, precum și orice decizie care duce la un asemenea act constituie un genocid, adică o crimă împotriva speciei respective.
2.Masacrarea animalelor sălbatice, poluarea și distrugerea biotopurilor sunt considerate genociduri.
ART. 9 – 1. Personalitatea juridică a animalului, precum și drepturile sale trebuie recunoscute prin lege.
2. Protecția și salvarea animalelor trebuie făcută prin reprezentanți în cadrul unor organisme guvernamentale.
ART. 10 – Educația și instruirea publică, încă din copilărie, trebuie să conducă omul la observarea, înțelegerea și respectarea animalului.
Iată așadar un Decalog înțelept, Cele 10 Porunci. Dar stau și mă gândesc la cât de mult și de târziu vor fi ele aplicate și respectate de către noi toți, când știm bine că fără penalități grele nu este ușor de aplicat și mai ales de respectat ceva în România.
Știm cu toții bine că sunt unii, și din păcate nu puțini, care nu prea au ei chef de comportament civilizat nici față de semenii lor darămite față de animale.
Acestora trebuie să le arăți des harapnicul ca să catadicsească a se da pe brazdă. Vom trăi și vom vedea!
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Restul vine de la sine apoi …
Ing. Ion VELICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here