Decizie amânată privind investițiile de pe Jiu

1606

Curtea Constituţională a României a amânat pentru 29 iunie dezbaterile asupra sesizării USR în legătură cu legea care permite construcţia de hidrocentrale mici în ariile protejate. Useriștii au acuzat că legea lasă cale liberă pentru „finalizarea şi funcţionarea hidrocentralelor ilegale în arii naturale protejate”.
În sesizarea depusă la CCR, partidul a invocat 11 argumente de neconstituţionalitate, între acestea numărându-se încălcarea dreptului la un mediu sănătos. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în martie, proiectul care prevede că obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie cu procent de realizare mai mare de 60% sunt considerate proiecte de interes public major şi de siguranţă şi securitate naţională şi urmează să fie puse în funcţiune până la data de 31 decembrie 2025. Hidroelectrica vrea să continue construcția amenajării hidroenergetice din Defileul Jiului. Investiţia a început în 2003, cu trei ani înainte ca zona să fie inclusă pe harta ariilor protejate din România.
Proiectul, care vizează construirea unui baraj pe râul Jiu, a unei microhidrocentrale la Livezeni şi a două centrale hidroelectrice la Dumitra şi Bumbeşti, a fost oprit în 2017, printr-o decizie definitivă a justiţiei, după ce mai multe organizaţii de mediu au reclamat faptul că lucrările sunt realizate în Parcul Naţional Defileul Jiului, sit Natura 2000.
După oprirea investiţiei, construcţiile de pe râul Jiu au intrat în conservare.
I.I.

2 COMENTARII

    • Cine ți-a .mințit că v-a seca Jiul??.Habar nu ai despre ce este vorba.Unde ai auzit că se produ ce curent electric fara să curgă apă??

Dă-i un răspuns lui Elena Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here