Decizia supraveghetorilor CEO vine de la partid! Ultima variantă de Directorat: iată numele celor care vor conduce compania energetică!

3802

Consiliul de Supraveghere (CS) al Complexului Energetic Oltenia (CEO) se va întruni marți, 18 februarie a.c., pentru a analiza stadiul ducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse prin rapoartele de control ale Corpului de Control al Primului-Ministru, respectiv al ministrului Energiei. Unele surse susțin că supraveghetorii vor revoca patru din cei cinci membri ai Directoratului companiei, singurul care va rămâne în funcție fiind Daniel Burlan, cel care a fost numit în poziția de președinte al organismului de conducere, în urmă cu două săptămâni. Aceleași surse afirmă că, în ultima vreme, s-au tot făcut liste cu cei care vor fi numiți în Directoratul CEO, persoanele vehiculate căutând susținere la organizațiile PNL din Gorj, Dolj și Mehedinți, însă ultima variantă de echipă include și un actual șef din CEO, susținut de PMP.

Misiunea CS …
Supraveghetorii CEO se întâlnesc, la începutul săptămânii viitoare, pentru a analiza modul în care au dus la îndeplinire măsurile lăsate de echipele de control care au făcut verificări, în ultimii doi ani, la compania energetică. Acesta e doar unul din punctele de pe ordinea de zi a ședinței CS, însă supraveghetorii iau în calcul revocarea întregului Directorat al companiei, cu excepția lui Daniel Burlan, motivul fiind acela că cei care fac parte din actuala echipă de conducere nu pot pune în aplicare toate măsurile lăsate prin cele două acte de control din cauză că unele dintre acestea îi vizează în mod direct, după cum susțin sursele citate.

… revocarea Directoratului
În realitate, acest fapt e doar un pretext pentru ca patru din cei cinci membri ai Directoratului să fie înlocuiți cu persoane agreate de partidele aflate în arcul puterii.
Daniel Pităroiu, consilier al președintelui Directoratului, fost director financiar în cadrul companiei, președinte al PNL Filiași și-ar fi asigurat deja un loc în forul de conducere al companiei cu sprijinul lui Ștefan Stoica, președintele PNL Dolj.Numai că accederea acestuia în Directorat este condiționată de revocarea lui Constantin Bălășoiu, care încă mai e discutată la nivelul Ministerului Economiei și Mediului de Afaceri, în contextul în care ministrul Virgil Popescu se pare că dorește să-l păstreze pe acesta în conducerea CEO.
Ștefan Stoica îl susține pentru o poziție în Directorat și pe Marian Motocu, director adjunct al Direcției Energie.Un alt nume vehiculat pentru un post în Directorat este cel al lui Gore Popescu, susținut de PNL Gorj. Popescu tocmai a renunțat la a ocupa un post de consilier în cadrul Consiliului Local Târgu-Jiu, deși urma pe lista partidului pentru a ocupa această poziție, fiindu-i promis locul în conducerea CEO. Ultimul nume apărut, recent, în schema noului Directorat este cel al directorului Direcției Energie, Liviu Cătălin Stănculescu, cu susținere de la președintele PMP Dolj, deputatul Ion Cupă. Rămâne de văzut dacă Virgil Popescu, ministrul Economiei și președinte al PNL Mehedinți, nu-și va impune și el un om în Directorat, după ce a propulsat doi apropiați ai săi în CS-ul CEO, Dumitru Mărculescu, secretar general și Constantin Săceanu, vicepreședinte al organizației liberale din județul vecin. Cert este că, bătălia se dă pe patru locuri, în contextul în care Daniel Burlan se pare că va rămâne în Directorat, în ciuda dosarului penal ,,Masa caldă”, în care este cercetat, aflat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.