Decizia judecătorilor după crima din Piața Centrală 

929

Judecătorii Tribunalului Gorj au verificat, astăzi, măsurile preventive în cazul bărbatului din orașul Târgu-Cărbunești, trimis în judecată după ce, pe 31 decembrie 2019, şi-ar fi înjunghiat fostul cumnat, în Piața Centrală din Târgu-Jiu. Instanța a decis ca inculpatul să rămână în arest în timpul procesului.

“Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive. Menţine măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, a decis instanța.

Fratele bărbatului din Târgu-Cărbunești este inculpat în același dosar. Acesta este acuzat de loviri şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce ar fi participat la scandal. Victima în vârstă de 43 de ani a murit la spital. ,,S-a reţinut că inculpatul D.D., pe fondul unei stări conflictuale legate de dorinţa de a fi despăgubit pentru un pretins afront adus de victima B.R., constând în pretinsa aducere de către victimă a unui concubin pentru fosta concubină a inculpatului susmenţionat, a luat hotărârea fermă ca, în situaţia în care nu i-ar fi fost satisfăcute pretenţiile financiare în cadrul unei judecăţi ţigăneşti, să suprime viaţa victimei susmenţionate, postând pe o reţea de socializare monologuri în care îşi expunea nemulţumirile şi avertismentele către victimă, ameninţând-o cu săvârşirea unor fapte grave pentru care ar fi urmat să fie condamnat la <<50 de ani de închisoare>>. În acest context, în data de 31 decembrie 2019, în jurul orelor 11.00, aflându-se în incinta Pieţei Centrale din municipiul Târgu-Jiu şi întâlnindu-se întâmplător cu victima B. R., inculpatul D.D. a exercitat împreună cu fratele său, inculpatul D.A. acte de violenţă fizică asupra victimei susmenţionate, lovind-o cu pumnii şi picioarele, doborând-o la nivelul solului, moment în care inculpatul D.D. a aplicat victimei o lovitură cu un cuţit în zona spatelui, cauzându-i leziuni care au condus la decesul victimei şi, totodată, producând temerea şi indignarea persoanelor aflate în piaţă, tulburând grav ordinea şi liniştea publică. Faptele descrise întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de omor calificat, cu premeditare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Cu privire la inculpatul D.A. s-a reţinut că acesta, în data de 31 decembrie 2019, în jurul orelor 11.00, aflându-se în incinta Pieţei Centrale din municipiul Târgu-Jiu, împreună cu inculpatul D.D., fratele său, a exercitat împreună cu acesta din urmă acte de violenţă fizică asupra victimei B.R., lovind-o cu pumnii şi picioarele, doborând-o la nivelul solului, cauzându-i leziuni care ar fi necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale, moment în care inculpatul D.D. a aplicat victimei o lovitură cu un cuţit în zona spatelui, cauzându-i leziuni care au condus la decesul victimei, producând, totodată, temerea şi indignarea persoanelor aflate în piaţă, tulburând grav ordinea şi liniştea publică”, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here