„Decembrie 1989 sau minciună cât secolul” este o încercare „timidă” să surprindă realitatea istorică din România, singura ţară din „Imperiul răului” unde intrarea în noua epocă s-a făcut cu violenţă şi cu sacrificii incredibile!
Degeaba! degeaba! degeaba! …
În decembrie 1989, între 16 decembrie şi 25 decembrie, reîncepea într-un fel istoria pentru noi românii?
„Ieşirea din iarnă”, dacă e să folosim expresia premonitorie din revista „Esprit” (2/1989), s-a produs în România pe seama unor convulsii extrem de costisitoare.
Sub dictatură, veac de iarnă era o metaforă mult folosită (Ion Onescu, H. Lovinescu) pentru a sugera, patetic, un destin românesc, de continuă luptă cu vitregiile timpului. S-a evocat însă, mai apoi şi „iarna socialistă” cu „ninsori politizate” (A.E.Baconsky, M.Beniuc) şi „asprimi de tot felul” (H. Șerban Foarţă, Orizont 1/1994), cu îngheţuri şi dezgheţuri cvasi critice.
Destalinizarea însuși apărea ca un „dezgheț” (Ilia Ehrenburg)…
„Etatizarea timpului”, ne asigură un distins antropolog, K. Verdery, ţinea de aceeaşi atitudine, urmând să producă anume un control cât mai deplin asupra societăţii!
„Minciună cât secolul” (M.Cartex), „Lovitură de stat” (R.Portocală), „Complot nomenclaturist” pus la cale cu sprijinul securităţii (Antonia Rados) „Revoluţie încâlcită” (Nestor Rateş). Da… despre 22 decembrie 1989 în „Cuvînt înainte” pag. 8, 9 şi 10!
„Mizeria lumii” – în expresia lui Bourdieau…
Istoricii români n-au rămas în afara evenimentelor, impasibil la chemarea istoriei. Câţiva dintre ei subscriau, la 24 decembrie 1989; la un apel care începea cu o reflecţie a marelui istoric Nicolae Iorga: „Biruinţa n-a venit niciodată spre frunţile plecate”!
„Să fie acest Crăciun îndelung aşteptat şi totuşi sosit fără veste, momentul unui profund,sobru purificator examen de conştiinţă pentru noi toţi,acei examen pe care scriitorul Ion Druţă ni-l propunea nu demult, ca unică șansă de redresare”. (Dialog si reconstructie. pag.23)
A elimina de pe scenă un tiran, împreună cu garda lui de pretorieni abuzivi şi sângeroşi nu e destul. Sistemul însuşi trebuie supus unei riguroase analize, fiindcă tirania de până ieri, n-a fost opera unor extratereștri, ci o monstruoasă excrescenţă a sistemului… Decembrie 1989, decembrie de „foc”. Doar ce împlinisem şi eu 34 de ani. Eram învăţător la Şcoala Gimnazială nr. l Albeni, când Timişoara m-a surprins… Ca un tăvălug al istoriei s-au perindat zilele între 16 decembrie şi 25 decembrie 1989!…
Un Crăciun însângerat… Un Crăciun al speranţelor şi al schimbărilor… Din păcate şi azi, la peste 25 de ani de la acel ,,moment” crucial, orbecăim după dreptate, după progres, după libertate şi mai ales după egalitate socială. „Quo Vadis”?
„Decembrie 1989 sau minciună cât secolul” nu este altceva decât o istorie „trăită”, o istorie „minţită”, o adunătură de articole presărate prin diferite ziare şi reviste postdictatură, o carte ce se va vrea o contribuţie umilă la progresul istoriei recente. Autorii: Prof. Teodor Voicu, Prof. Pînişoară Ştefania.
Verbul latin ce semnifici oralitatea: „aio” a afirma, a spune, a fost verbul care m-a însoţit în a scrie această carte, care nu este altceva decât o: „Mărie… cu altă pălărie”.
Am adunat articolele de după 1989, când pornisem pe 35 de ani… şi le public astăzi când am împlinit 60 de ani de existenţă vegetativă şi culturală…
Peste 25 de ani de istorie orală şi locală ce se găsesc în această carte, de ani de aşteptări, de speranţe şi schimbări în toate planurile: economice, politice, sociale şi culturale. Din păcate, România şi-n 2015, o găsim anchilozată într-un „stalinism pentru eternitate” unde minciuna şi hoţia se găsesc la loc de frunte! Aceste articole în timp de după 1989, nu sunt altceva decât trăirile unui dascăl de istorie, de ţară, ce timp de peste 40 de ani de învăţământ a încercat să-i facă pe elevi să înţeleagă că istoria este ştiinţa cea mai umană!
Profesor de istorie-cultură civică Voicu T. Teodor, Școala Gimnazială nr. 1 Albeni
