Debutează o nouă ediție a concursului ,,Cu viața mea apăr viața”

1308

Primăria Municipiului Târgu-Jiu și Inspectoratul Școlar Județean, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situatii de Urgență (ISU) Lt. Col. Dumitru Petrescu” al Județului Gorj organizează începând cu data de 10 mai concursul cu tematică de protecţie civilă ,,Cu viaţa mea apăr viaţa”. La ora 9.00 va avea loc deschiderea, iar la ora 12.00 va avea loc premierea câștigătorilor. Școala Gimnazială ,,Voievod Litovoi” din municipiul Târgu-Jiu va fi gazda concursului. Acesta reprezintă activitatea extraşcolară de pregătire a elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal în domeniul protecţiei civile şi este organizat la nivel naţional de Ministerul Educaţiei Naţionale, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne – prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România.
Concursul cu tematică de protecţie civilă are caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv şi se organizează anual până la faza judeţeană, şi din 2 în 2 ani, începând cu anul 2011, până la etapa naţională, distinct pe următoarele niveluri: ciclul gimnazial – clasele V – VIII; ciclul liceal – clasele IX – XI. Echipajele de concurs pot fi de băieţi/mixte sau de fete, elevii având vârsta cuprinsă între 10 şi 15 ani, pentru clasele V – VIII, respectiv între 15 şi 18 ani, pentru clasele IX – XI, împliniţi în anul calendaristic al desfăşurării concursului.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.