Cand a fost martirizată, în ultima rugăciune a Sf. M. Mc. Marina, mireasa lui Hristos, aceasta i-a cerut Domnului să-i dea în dar un mare ajutor, ca să-i poată ajuta pe toţi creştinii care se vor ruga la Ea în dificultate şi în necaz: „Doamne Atotputernice, acceptă cererea mea. Fii milostiv cu toți cei care, după ce au auzit despre martiriul meu, vor cinsti amintirea roabei tale Marina și se vor întoarce către mine cu rugăciuni. Iartă-le lor păcatele, căci știi că suntem făcuţi din carne și sânge. Ajută-le, Doamne, dacă vor cade în ispită sau se află într-o situație dificilă, sau sunt judecați și te roagă în numele meu! Acordă-le, Doamne, victoria asupra dușmanilor care îi atacă în mod nedrept! Eliberează-i de demonii răi pe toți creștinii care mi-au chemat numele pe patul de moarte și demonii să nu se apropie de ei. Fie ca voia Ta să fie în toate, atât în Rai, cât și pe pământ în vecii vecilor!” Iar în final, să aşternem în inimile noastre cuvintele Mântuitorului, Care a dat pentru Aleasa Sa o mare îndrăzneală și harul de a-i ajuta pe toți cei care se întorc la ea cu rugaciune! Iar Raspunsul Domnului Iisus Hristos dat Sf. Mari Mc Marina este următorul: „Fericită ești tu, Marina, căci în ceasul tău de moarte mijlocești pentru păcătoși. Le voi da curajul să-l învingă pe diavol și, de dragul martiriului și amintirii tale, voi împlini tot ce mi-ai cerut să fac acum. Nici un duh rău nu se va apropia de locurile în care se vor odihni moaștele tale! Să Fie în acel loc vindecare de toate bolile, iertarea tuturor păcatelor, să domneasca pacea și dragostea Tatălui Atotputernic şi al Adevarului”! Ca să conchidem, să mai spunem că puterea binecuvântată a Sf. Moaşte ale Sf. M. Mc. Marina este atât de mare – până la urmă, conform făgăduinței Domnului, fiindcă însăși duhurile răului nu se pot apropia de ele; rugăciunea către Ea îi alungă pe demoni, mai ales ajută pe cei care se află pe patul de moarte, deoarece aceștia văd taine mari. De aceea, Rugaciunea la Sf. Mare Mc. Marina îi ajută pe cei bolnavi, îndurerați şi suferinzi ca să găsească bucurie, dragoste, pace și împlinirea a toate câte cer. Aceste cuvinte ale Domnului îi umplu pe toți creștinii de bucurie pentru că avem un mijlocitor minunat înaintea lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară-Muceniţa Marina, care va rămâne un ajutor şi un mijlocitor al tuturor celor care o cinstesc și se întorc la ea cu rugăciune. Ea l-a învins pe diavol în timpul vieții sale, ajută să-l biruiască pe el și pe toți credincioșii, pe toți cei care Îl iubesc pe Dumnezeu și pe toți cei care o cinstesc mereu ca pe vasul cel ales al Lui Dumnezeu, care este Sfânta Mare Muceniţă Marina.
Preot Antonie FĂINIŞI, Parohia Strâmba-Jiu, Turceni