De ziua lor, salvamontiștii lansează proiectul „-1”!

862

Prima zi din luna august este ziua în care salvatorii montani din România își sărbătoresc profesia, dar și ziua în care se gândesc că începe luna cea mai dificilă din tot anul pentru ei. August aduce cele mai multe accidente printre turiștii plecați în drumeții, iar salvamontiștii nu uită acest lucru. „Împreună trebuie să conștientizăm că prevenirea accidentelor montane trebuie să fie prioritatea noastră, a tuturor, deopotrivă turiști și salvamontiști. Facem eforturi deosebite, ne pregătim permanent, reușim dotări de excepție cu echipament performant de salvare, prim ajutor și intervenție, refacem marcaje și trasee turistice, refacem sau construim refugii de salvare, baze, posturi și cabinete medicale Salvamont, facem acțiuni educative, asigurăm asistența de specialitate, facem patrulări preventive, dar avem nevoie și de sprijinul dumneavoastră pentru a avea un munte mai sigur și cât mai puține evenimente. Împreună cu celelalte structuri cu responsabilități în salvarea de vieți omenești pe munte, dispeceri SNAU 112 din cadrul STS Serviciul de Telecomunicații Speciale, cei din dispeceratele integrate /comune ISU- SAJ sau dispeceratele Salvamont județene sau cel național, echipajele de pe ambulanțele SAJ sau SMURD, echipajele de pe elicopterele SMURD-IGAV, încercăm permanent să menținem, la cele mai înalte standarde de calitate, desfășurarea activității de salvare în munți”, au transmis salvamontiștii.
Cu gândul la a face măcar un turist în plus fericit sau familia acestuia, pentru a evita un accident în plus, Salvamont România a anunțat că lansează proiectul ,,-1”, un proiect „prin care ne propunem ca, împreună cu dumneavoastră să facem, în luna August, un pas mic, poate cel mai mic posibil, și să reducem numărul de accidente pe munte, de persoane accidentate grav care au necesitat transport cu ambulanțele SAJ , SMURD sau cu elicopterele SMURD-IGAV și de persoane decedate pe munte măcar cu o singură persoană. De peste 25 de ani, de la an la an numărul de accidente crește constant și îngrijorător și acest fapt trebuie sa fie un mare semnal de alarmă pentru noi toți. Fiți alături de SALVAMONT România în campania ,,-1” și haideți să câștigăm împreună măcar un zâmbet pe fața unui turist, a familiei și prietenilor lui”, transmit salvatorii montani. Cifrele oficiale înregistrate la nivelul lunii august 2022 arată că 747 persoane accidentate au fost salvate de pe munte de către Salvamont. Tot în aceiași perioadă au avut loc 567 acțiuni de salvare ale celor 42 de structuri Salvamont, 226 de persoane fiind predate de Salvamont ambulanțelor SAJ, SMURD și elicopterelor SMURD IGAV. Din păcate, 12 persoane decedate pe munte au fost predate de salvamontiști serviciului IML.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.