Ca într-o minunată baladă în care se cristalizează simţul patriotic şi sentimentul identităţii noastre naţionale, în ziua de 29 iulie sărbătorim Ziua Imnului Naţional al României: «Deşteaptă-te române!», ca un simbol nepieritor al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, iar data de azi a fost aleasă în amintirea faptului că la 29 iulie 1848, în parcul «Zăvoiul», din Râmnicu Vâlcea, a fost cântat, pentru prima dată, acest cântec revoluţionar destinat să devină, după mai bine de 140 de ani, imnul oficial al statului român. Documentele oficiale ale vremii, într-un limbaj pitoresc şi plin de farmecul unei lecturi seducătoare, consemnează faptul că prin Raportul nr. 10 din 30 iulie 1848, comisarul extraordinar al districtului Vâlcea, Dumitru Zăgănescu, informa Ministerul Trebilor din Lăuntru al Ţării Româneşti, corespunzător actualului Minister de Interne, următoarele: «Ieri, joi 29 ale curgătoarei luni, cetăţenii din Râmnicu Vâlcea au manifestat într-o câmpie înconjurată cu arbori, ce este la marginea cetăţii, pentru Constituţie, iar Garda Naţională a răspuns printr-un număr însemnat de arme cu salve detunătoare. […] Dl. Anton Pann, profesor de muzică, împreună cu câţiva cântăreţi de aceeaşi profesie, au alcătuit o muzică vocală cu nişte versuri prea frumoase puse pe un ton naţional plin de armonie şi triumfal, cu care a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor românilor» care trăiesc întotdeauna cu dorul de ţară! Textul Imnului naţional este format din cele 11 strofe ale poemului «Un răsunet», al poetului transilvănean Andrei Mureşanu, dintre care, la ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11.
,,Un ton naţional plin de armonie şi triumfal, cu care a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor românilor”!
Nu vom insista prea mult asupra aspectului istoric şi asupra faptului că poemul a fost compus de către Andrei Mureşanu în atmosfera revoluţionară din luna mai 1848, din Transilvania, pentru că în climatul efervescent al adunărilor la care participau revoluţionarii români aflaţi la Braşov s-au născut versurile imnului nostru naţional, aşa cum rezultă şi din mărturia soţiei poetului Andrei Mureşan, mărturie din care prezentăm cuvinte de o relevanţă deosebită: „Prin a doua jumătate a lunii mai 1848, erau adunaţi la Braşov mai mulţi fruntaşi ai românilor din Principate, între care Bălcescu, unul sau amândoi fraţii Brătieni, Magheru, Cezar Bolliac, Alecsandri, Gh. Sion, Bolintineanu, fraţii Goleşti şi alţii, dintre care unii se înapoiaseră de la Adunarea Naţională din Blaj, la care luaseră parte. În Braşov, aceşti fruntaşi din Ţara Veche se întâlneau adeseori cu fruntaşii locali ai românilor, cum erau cei doi Mureşeni, Iacob şi Andrei, cu Bariţ, cu protopopul Popazu şi cu dr. Vasici. […] De la o asemenea întrunire s-a întors odată, pe la finea lui mai, bărbatul meu, târziu după miezul nopţii, fiind foarte agitat. El nu s-a culcat, ci s-a aşezat la masa de scris şi a scris până târziu, după ce se făcuse ziuă, mai sculându-se din când în când de la masă şi plimbându-se prin odaie, citind din ceea ce scrisese. Erau strofe din «Deşteaptă-te, române!»”, pentru că «odiseea» Imnului nostru naţional, trecut prin talazurile vremii, începe prin publicarea textului poemului în numărul din 21 iunie al «Foii pentru minte, inimă şi literatură», al «Gazetei de Transilvania», preluat ulterior de către revoluţionarii munteni reveniţi Ţara Românească, pentru a declanşa Revoluţia în iunie 1848, astfel că Poemul «Un răsunet» a devenit cunoscut în Ţara Românească şi în Moldova, pentru a fi transformat într-un cântec revoluţionar. În decursul timpului, Cântecul «Deşteaptă-te române!» s-a cristalizat în mentalul colectiv al poporului nostru pentru a fi cântat în momentele de cumpănă ale istoriei românilor, fie că au fost momente de triumf, precum în noiembrie-decembrie 1918, la adunările naţionale care au consfinţit crearea Statului Naţional Unitar Român sau în clipe tragice, precum manifestaţiile împotriva sfârtecării de către puterile revizioniste a trupului Transilvaniei, în august 1940. «Deşteaptă-te, române!» a fost cântecul care i-a însoţit pe români pe parcursul celor mai dificile momente ale istoriei: Războiul de Independenţă din 1877 şi cele două războaie mondiale, iar prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc, în anul 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu. În anul 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din București, reunită cu fanfara Regimentului «Ștefan cel Mare» din Iași a realizat prima înregistrare instrumentală a piesei, iar corul «Ion Vidu» din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală a imnului, în acelaşi an – 1910. După 30 decembrie 1947, cântecul «Deşteaptă-te, române!», ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, precum «Pe-al nostru steag e scris unire», au fost interzise în regim de ocupaţie sovietică, intonarea sau fredonarea unor asemenea cântece fiind pedepsite cu ani grei de închisoare.
,,Imnul de stat şi drapelul fac parte din sufletul ţării”! (Ştefan Mârzac)
Se cunoaşte că între anii 1881-1947 imnul oficial al României a fost «Trăiască regele», pe muzica lui Eduard Hubsch şi pe versuri de Vasile Alecsandri, iar, după proclamarea Republicii, deci după 1948, a fost proclamat ca imn de stat cântecul «Zdrobite cătuşe», pe muzica lui Matei Socor şi versurile lui Aurel Baranga, acesta din urmă consacrându-se ulterior drept autor de comedii şi redactor şef al publicaţiei «Urzica», o revistă de satiră şi umor! În 1953, «Zdrobite cătuşe» sunt înlocuite cu imnul «Te slăvim Românie, pământ părintesc», scris tot de către Matei Socor, cel care în acelaşi an, la un congres al compozitorilor şi muzicologilor din RPR, se remarcase ca lider al campaniei împotriva «cosmopolitismului şi ploconirii înaintea artei decadente burgheze», pe versuri scrise de către Eugen Frunză şi Dan Deşliu. În mod paradoxal, în ultimul deceniu al regimului comunist, cei doi au devenit oponenţi ai socialismului dinastic al familiei Ceauşescu. În 1977, un cântec patriotic românesc tradiţional intitulat «Tricolorul» devine imn de stat. Melodia compusă de către Ciprian Porumbescu era însoţită de un aşa-zis «text adaptat», care s-a dovedit mai mult un «text adoptat», în epocă fiind răspândit zvonul că versurile ar fi fost compuse chiar de Nicolae Ceauşescu! Ca să ne apropiem de veridicitatea Imnului «Deşteaptă-te, române!», apreciem că merită a fi consemnat faptul că acest cântec mobilizator a fost intonat în mod spontan de către manifestanţii de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, iar în decembrie 1989 a devenit imnul neoficial al evenimentelor legate de ceea ce a fost numită Revoluţia anticomunistă, deoarece, la 24 ianuarie 1990, prin Decretul-lege nr. 40, al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, cântecul «Deşteaptă-te române!» a fost adoptat ca Imn de stat al României. Aşadar, după decembrie 1989, «Deşteaptă-te române!» a fost ales imn naţional, fiind consacrat acest lucru prin Constituţia din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003, iar, în forma actuală, Constituţia prevede, prin Articolul 12, că Imnul naţional este «Deşteaptă-te române!», acesta fiind considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului. Se cuvine să mai precizăm faptul că «Deşteaptă-te române!» a fost adoptat ca imn oficial şi de către Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) la proclamarea acesteia, în decembrie 1917, până la 27 martie 1918, când a avut loc unirea Basarabiei cu România, precum şi de către Republica Moldova, între anii 1991-1994, dar a fost înlocuit ulterior cu imnul «Limba noastră», cea dulce ca un figure de miere! Cu multă preţuire pentru acest simbol emblematic al identităţii noastre naţionale, cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de Drapelul şi Imnul Naţional al României şi să nu comită nici un act prin care s-ar aduce ofensă acestora. La ceremoniile de arborare a drapelului, precum şi la intonarea imnului naţional, cu prilejul solemnităţilor oficiale, politice, culturale sau sportive, asistenţa trebuie să stea în picioare, bărbaţii să se descopere, iar militarii de toate gradele să dea onorul conform regulamentelor militare. Sunt considerate contravenţii şi se pedepsesc prin lege intonarea sau publicarea imnului în altă limbă decât cea română, ori cu textul şi partitura diferite de cele prevăzute de lege, chiar omisiunea interpretării sale în cazurile obligatorii. Ziua Imnului Naţional trebuie marcată de către autorităţile publice şi celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne. De asemenea, în Municipiul Bucureşti şi în municipiile-reşedinţă de judeţ, în această zi sunt organizate ceremonii oficiale publice de intonare a imnului naţional al României şi de înălţare a drapelului naţional, pe baza normelor convenite între prefecturi, primării şi comenduirile de garnizoană. Astăzi, 29 iulie, de Ziua Imnului Naţional al României, simbol al naţiunii, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului, se cuvine a ne convinge pe noi înşine, de măreţia supraeurilor colective care sunt cântate cu ochii sufletului, într-un mod de operare simbolic, alături de alte simbolurilegate de eroi şi povestiri legendare, stindarde, monede, embleme şi monumente istorice evocatoare, care exprimă personalitatea colectivă a popoarelor şi a naţiunilor!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
