A devenit obișnuință ca de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul să sărbătorim una dintre cele mai profunde dovezi de identitate românească, „cămașă cu altiță”.
Pentru acest an, de Ziua Iei, am ales să vă aducem în atenție un costum tradițional autentic gorjenesc care a aparținut mamei Ecaterinei Teodoroiu (născută Cătălina Toderoiu).
Povestea de familie a acestui port popular este mai puțin cunoscută, dar cât se poate de adevărată și se leagă de latura feminină a Ecaterinei Teodoroiu.
S-a vorbit foarte puțin despre veleitățile artistice ale tinerei codane din Vădenii de Gorj, devenită pentru întreaga țară „Eroina de la Jiu”.
Prețiosul costum tradițional în cusătură pe marchizet (o pânză scumpă pe care în acele vremuri nu și-o permiteau decât oamenii cu dare de mână) fusese moștenit de mamă și era cel mai de preț dar pe care aceasta îl avea și îl păstra drept zestre pentru Cătălina, Lili a ei, cum o alinta în casă, cea mai talentată și dedicată învățăturii dintre fiicele sale.
Lili era în esență o fire foarte sensibilă, visătoare… Îi plăcea să citească, rezona cu poezia și, mai ales, adora să cânte la vioară.
În puținii, dar tumultoșii ani de maturitate ce îi vor fi hărăziți, va trăi și o romantică poveste de dragoste, fiind cerută în căsătorie în parcul Copou din Iași cu un inel împletit din crenguțele teiului lui Eminescu.
Observăm că, dintre toate piesele componente ce reflectă stilul vestimentar tradițional pur gorjenesc se impune cămașa cu altiță-IA, în cromatică bicoloră cu o cusătură bogată presărată cu paiete.
Modelul cu altiță și râuri negre este compus din multiple motive solare și romboidale. Încrețul de culoare maro are motive geometrice și avimorfe stilizate. Pe oprege, cu dispunere orizontală, sunt rânduri de motive vegetale (flori și frunze), în culori diferite (roșu, galben, verde).
Și, bineînțeles, așa cum se întâlnește la absolut toate costumele populare autentice, regăsim ”straja” un semn tainic de protecție divină, știut doar de cea care avea să-l poarte.
̆ ̂, ̦̆
Faptul că s-a remarcat prin rezultate foarte bune la învățătură, Lili se simțea responsabilă față de părinți și de frați pe care îi iubea necondiționat și pe care dorea să-i ajute să-și depășească modestele condiții de trai. A fost încurajată de familie să-și urmeze visul de a deveni învățătoare deoarece înțelesese că doar știința de carte era șansa copiilor săraci de a reuși în viață.
Ajunge să fie eleva unui prestigios pension din București, unde aveau acces doar fetele din familiile cele mai bogate ale capitalei. Bineînțeles că, și aici se evidențiază, depășind cu mult nivelul intelectual al multor colege, stârnind invidii.
Pentru mulți era de neconceput ca o fată săracă de la țară, care nu avea decât două rochii pe care le purta pe rând pentru că mai mult nu-și permitea, să ajungă să le concureze din toate punctele de vedere.
Ca un fel de replică din partea fetei de pe malul Jiului de Sus, la absolvire, Ecaterina alege să susțină un moment artistic la vioară, interpretând Balada lui Ciprian Porumbescu. Tot ce își dorea era să se întoarcă acasă și la rându-i să dăruiască lumina cărții copiilor.
Veștile pe care mama le primea acasă despre fiica sa nu erau decât motiv de bucurie. Îi era limpede că Lili a ei reușise și urma să aibă un statut apreciat în societate. Iar prețiosul costum în cusătură pe marchizet era păstrat cu dragoste pentru Cătălina, mândria familiei. Ca orice mamă, visa să o vadă la casa ei având un trai mai bun.
Însă, destinul fetei născute lângă Târgu Jiu într-o modestă casă țărănească cu două odăi micuțe, a fost cu totul altul…
Lili avea să spargă tiparele vremii altfel decât își imagina mama ei și să devină prima femeie ofițer a Armatei Române pentru fapte de vitejie.
Dar chiar și așa, în adâncul sufletului, rămâne aceiași tânără sensibilă și romantică, protectoare față de familie. Ne vom da seama dintr-o scrisoare trimisă cunoscuților gorjeni din Regimentul 18 aflați pe front și pe care, cu toate că deja era cunoscută cu numele Ecaterina Teodoroiu, ea o semna tot ”Lili”.
„Îă ă ă ă ă, ș î , ă ț”, era determinarea pe care a avut-o mereu tânăra noastră gorjeancă prin care a dat speranță și curaj camarazilor ei de pe câmpul de luptă. Pentru ei și pentru toți cei care au supraviețuit a rămas drept simbol al curajului, „Eroina de la Jiu”.
Îț ă îâă.
Legătura mama-fiică este indestructibilă și rămâne dincolo de timp. Ecaterina Teodoroiu a fost reînhumată la Târgu Jiu, sub ochii celei ce i-a dat viață și care visa să o vadă îmbrăcată în ia de marchizet măcar o dată.
Încă un motiv pentru care costumul popular gorjenesc reprezintă mai mult decât un obiect vestimentar, este o stare de spirit.
Acest lucru se reflectă chiar și pe mausoleul Ecaterinei Teodoroiu din centrul municipiului Târgu Jiu, pe care se află sculptate patru siluete de femei îmbrăcate în costum tradițional, sugerând parcă eterna rugăciune a mamei în cele patru zări pentru a proteja sufletul copilului dar și un vis în altiță cu aripi frânte, rămas ca o veșnică durere.
Pentru a înțelege această poveste de viață din Gorjul veacului trecut și despre care și astăzi ne vorbesc descendenții familiei Toderoiu, vizitați Casa Memorială Ecaterina Teodoroiu din Târgu Jiu!
Casa unor gorjeni simpli care au scris istorie și care a devenit un simbol istoric și cultural național!
Sursa: Consiliul Județean Gorj
