De Ziua Culturii Naționale – Mihai Eminescu – 170 de ani de la naștere – Mihai Eminescu ,,Omul deplin al culturii româneşti”

873

Motto:
,,Există, într-adevăr, în mijlocul nostru o comoară de care abia ne atingem, de teamă să n-o prăpădim: sunt cele 44 de Caiete ale lui Eminescu.”
Constantin Noica

Întâlnirea lui Constantin Noica, filozof, eseist și traducător, cu manuscrisele lui Eminescu, o ,,comoară de manuscrise îngălbenite”, depuse la Academia Română de Titu Maiorescu, în 1902, i-a produs o adevărată fascinație, după el, un miracol eminescian, un miracol al culturii românești. Studierea de către Constantin Noica a celor 44 de Caiete cu peste 7000 de file a condus la apariția a două volume dedicate în exclusivitate lui Mihai Eminescu: ,,Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti”, Bucureşti, Editura Eminescu, 1975, şi ,,Lecturi kantiene”, ediţie de C. Noica şi Al. Surdu, Bucureşti, Editura Univers, 1975. O multitudine de articole despre Eminescu, necuprinse în volume, au fost publicate de Constantin Noica în periodice: ,,Astra”, ,,Cronica”, ,,Manuscriptum”, ,,Ramuri”, ,,România literară”, ,,Revista de filozofie”, ,,Steaua” etc.În anul 1987, Constantin Noica a acceptat inițiativa Editurii „Junimea” de a cuprinde într-un singur volum toate studiile scrise despre Eminescu, în urma întâlnirii cu celebrele Caiete eminesciene, dar, în același an, filozoful a trecut „de-al lumii hotar” şi deci n-a mai ajuns să dea curs îndemnului „Junimii”. În situația aceasta, Marin Diaconu și Gabriel Liiceanu au realizat în 1988 o ediție care cuprinde toate textele lui Constantin Noica despre M. Eminescu, într-un singur volum, cu titlul „Introducere în miracolul eminescian”, apărut la Editura Humanitas. Iniţiatorii acestei ediţii au utilizat patru categorii de surse: cele două volume dedicate în exclusivitate lui Eminescu, articole publicate în periodice şi nepreluate ulterior în volume, texte inedite aflate în „arhiva Noica” şi benzile de magnetofon ce cuprind conferinţele ţinute la Iaşi şi la Sibiu.
Primul capitol, „Întâlnirea cu manuscrisele eminesciene”, reprezintă o pledoarie pentru facsimilarea şi editarea Caietelor lui Mihai Eminescu, motivând că cele peste 7000 de file ale manuscriselor dau o „imagine a pietăţii faţă de cultura pe care nu ştiu câte alte naţiuni o pot produce”. „Totul îl interesează pe Eminescu: nu doar creaţia literară, ci şi literaturile lumii; filozofia, ca şi astronomia; matematicile, fizica şi chimia; istoria, ca şi economia; limbile clasice și cele moderne; cuvântul străin şi cuvântul românesc” – afirmă C. Noica. Manuscrisele eminesciene reprezintă „o şcoală a culturii”; iar „Eminescu devine o Universitate”. Având în vedere că „Niciun rând din Eminescu nu trebuie să rămână nepublicat” (Iorga) și „Nu e nimic de făcut decât să fie reproduse în întregime” (George Călinescu), filozoful C. Noica trimite o serie de rapoarte către preşedintele şi Editura Uniunii Scriitorilor, susţinând necesitatea facsimilării şi editării manuscriselor. Pledoaria lui C. Noica pentru facsimilarea şi editarea manuscriselor lui Eminescu, idee susţinută şi de Iorga, şi de George Călinescu, are la bază surprinderea că foarte mulţi oameni de cultură generală şi chiar buni cunoscători ai lui Eminescu n-au avut acces la acestea. În volumul ,,Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii românești”, îi evidențiază pe principalii eminescologi pe care îi elogiază pentru cercetarea operei și a gândirii eminesciene, ,,cutremurul nervilor săi”. Titu Maiorescu a văzut în Eminescu ,,un rege al cugetării româneşti”, iar George Călinescu, cu „o competenţă suverană” şi Perpessicius au avut meritul să cerceteze opera eminesciană pe toate feţele, punând ordine în scrierile lui. După cum se știe, Perpessicius a îngrijit o ediție monumentală a operei lui Mihai Eminescu. A plecat timp îndelungat asupra manuscriselor, a depus o muncă titanică, istovitoare, de pe urma căreia a rămas orb. Nicolae Iorga, în urma contactului cu manuscrisele eminesciene, a declarat în mod sentenţios: ,,Un nou Eminescu apăru”, afirmând despre opera sa că este ,,cea mai vastă sinteză făcută de vreun suflet de român și este expresia integrală a sufletului românesc”. În continuare, Constantin Noica se referă la conţinutul acestor manuscrise, exemplifică notaţii din Caietele lui Eminescu şi le comentează. Plecând de la ideea că prin Eminescu i-a fost dată poporului român „o conştiinţă de cultură completă”, C. Noica face o comparaţie între Caietele lui Eminescu şi Caietele lui Paul Valery, care au fost redate întocmai într-o ediţie impresionantă. Face referiri şi la Caietele lui Leonardo da Vinci, artist, dar şi inginer, constructor de maşini şi de păsări zburătoare, caiete pline de calcule şi de desene. Realizează şi o comparaţie între păsările lui Leonardo, care zboară „sub legile mecanicului şi ale organicului”, pe când Păsările lui Brâncuși „zboară înainte de ele”.Constantin Noica este de părere că ceea ce reprezintă Goethe pentru cultura germană, Eminescu reprezintă pentru cultura română, iar „Andrei Mureşanu”, tablou dramatic într-un act este un Faust eminescian. Constantin Noica revine cu aprecieri laudative la adresa criticului şi istoricului George Călinescu, autorul ,,Istoriei literaturii ……” și a ,,Operei lui M.Eminescu”, în două volume, care, cu competență și înzestrare, a străbătut întregul material eminescian: „Ne-am odihnit în Călinescu, acesta e adevărul. Şi ne odihnim încă”. Pe Eminescu nu-l cunosc în întregime nici specialiştii, confirmă C. Noica, pentru că multe din miile de file ale manuscriselor eminesciene au fost scrise în limba germană. Textele publicate după apariţia celor două volume (1975) apar în diferite periodice. Insistă asupra filelor scrise în limba germană și asupra traducerii „Critica rațiunii pure” („Eminescu şi Kant”).Urmează secţiunea ,,Interpretări eminesciene”: „Infinit şi infinire la Eminescu”; ,,Haos și neant la Eminescu”; ,Luceafărul şi modelul fiinţei”; ,,Arheii lui Eminescu” şi „Trei mari gânditori români”, care şi-au pus problema fiinţei: limba, un poet(Eminescu) și un sculptor (Brâncuşi). Ultima secțiune, „Fragmentarium şi Addenda”, conține referiri pasagere la Eminescu, aflate în opera lui Noica, texte ocazionale și ciornele unor conferințe. „În Caietele lui Eminescu, cititorul este confruntat cu ceva incredibil, aproape: o bună întâlnire cu toate. Nu te mai saturi văzând cum poetul marilor nefericiri călătoreşte atât de fericit peste întinderile culturii, întârziind prin văzduhurile ca şi prin câmpurile ei, prin metropolele ca şi prin bordeiele ei, mângâind cu nesaţ cuvinte, cunoştinţe, discipline întregi şi din când în când simple rime” (Constantin Noica).
Constantin E. Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here