De trei ori campioni

338

CSȘ Târgu Jiu și-a onorat statutul de favorită la câștigarea titlului național la baschet, categoria under 16, a câștigat finala cu Steaua CSM București și s-a încoronat pentru a treia oară campioană a României.

Campioni ai României la baschet masculin U16 sunt băieții lui Gabriel Bekeș și Ionuț Berca, o echipă care a reușit să treacă peste toți adversarii întâlniți la Turneul Final organizat săptămâna trecută chiar la Târgu Jiu. Dacă în grupă lucrurile au venit oarecum de la sine, victoriile fiind destul de clare și fără mari emoții, meciurile din semifinala și finala mare au fost extrem de disputate și câștigate de tinerii baschetbaliști gorjeni la mare luptă, pe final, după începuturi de joc mai mult decât modeste. În semifinala cu Olimpic Baia Mare, meci câștigat cu 98-88, băimărenii au condus și cu 22 de puncte, dar CSȘ Târgu Jiu a revenit puternic și și-a asigurat accesul în partida cea mai importantă a turneului, finala mare a Campionatului Național, acolo unde Steaua se calificase și ea, învingând Unirea Iași cu un coș marcat în ultima secundă de joc.

Început de coșmar, final de vis
Finala competiției a început cu o dominare clară a Stelei, care a avut și avantajul unei talii net favorabile. Steaua, care i-a avut în tribune atât pe antrenorii echipei mari, Nikola Bavcevic și Claudiu Fometescu, pe președintele-jucător Virgil Stănescu, dar și pe secretarul general al fedrației, Dan Berceanu, care l-a avut pe fiul său în echipa roș-albastră, a câștigat primul sfert cu 18-6. Replica tinerilor baschetbaliști gorjeni a fost puternică în sfertul secund, când au început să apară și coșurile de trei puncte. Cu 30-15 în sfertul doi, CSȘ Târgu Jiu a reușit să intre la cabine cu avantaj, dar și cu un moral mult mai bun după startul aproape dezastruos pe care l-a avut. La revenirea de la cabine, echipa gorjeană a apăsat pe accelerație și a reușit să se detașeze având la un moment dat un avantaj de 16 puncte, numai că a venit a patra greșeală personală a lui Berculescu, iar protejarea sa a condus la un regres evident.
În doar câteva minute, Steaua, cu trei oameni mari sub panou fără ca gorjenii să aibă ceva de talie asemănătoare, a redus handicapul și de la 35-51 s-a ajuns la 49-55.
În ultimul sfert, simțind că poate profita de avantajul taliei, Steaua a forțat și s-a apropiat la doar două puncte, 56-58 cu 8 minute înainte de final și 65-67 cu 3 minute și jumătate înainte de sfârșitul partidei. Totuși, gorjenii au reușit să facă față acestui final încins, au fost mai lucizi pe final deși au existat și erori mari și sirena a consfințit faptul că CSȘ Târgu Jiu are cea mai bună echipă la această categorie de vârstă.

bekes“Am câștigat cu multă ambiție. Se încununează munca de șase ani cu această echipă. Este al treilea an de titlu, după 2011, 2012 a venit și 2014. Am muncit din greu și am ajuns unde trebuia. A fost mai greu acum decât la precedentele turnee, copii au crescut, echipele au fost mult mai valoroase, cu jucători de talie impresionantă, dar la noi echipa joacă cu sufletul, cu dăruire foarte multă. Am pregătit foarte mult apărarea și cu asta am reușit să câștigăm. Pot să zic că cei doi jucători care au tras echipa după ei, Adrian Vlad și Silviu Sanda au fost la acest campionat cei mai buni jucători”, Gabriel Bekeș, antrenor CSȘ Târgu Jiu.

Steaua CSM București – CSȘ Târgu Jiu 69-74 (18-6, 15-30, 16-22, 20-16)
Sala Sporturilor, Târgu Jiu, spectatori: 700
Steaua: Chiriță (3), Paraschiv, Costea (9), Nica (1), Tone, State, Darwiche (9), Ionescu (7), Tufan, Berceanu (24), Calenic (16), Popa.
CSȘ Târgu Jiu: Buzuloiu (6), Vlad (31), Rîșniță, Berca (4), Tilea, Sanda (20), Ciurea, Homescu, Bălcescu, Constantinescu, Buju, Berculescu (13). Antrenori: Gabriel Bekeș și Ionuț Berca.

Premii individuale câștigate de gorjeni:
Adrian Vlad – nominalizat în 5-ul ideal al Turneului Final
– cel mai bun marcator al Turneului Final
– MVP-ul Turneului Final
Silviu Sanda – premiu special

Meciurile finale
Finala mare – Steaua CSM București – CSȘ Târgu Jiu 69-74
Finala mică – CSȘ Unirea Iași – Olimpic Baia Mare 79-66
Meciul pentru locurile 5-6 – U Mobitelco Cluj – Dan Dacian București 44-47
Meciul pentru locurile 7-8 – Mureșul Târgu Mureș – 4Sports București 65-40

Clasament final CN U16
1. CSȘ Târgu Jiu
2. Steaua CSM București
3. CSȘ Unirea Iași
4. Olimpic Baia Mare
5. ACS Dan Dacian București
6. U Mobitelco Cluj
7. Mureșul Târgu Mureș
8. 4Sports București

vlad“Am muncit foarte mult pentru această medalie, pentru acest trofeu. Turneul acesta a fost foarte greu mai ales că am fost obosiți după meciuri pentru că noi am jucat și la o categorie mai mare, la ’97, dar am reușit să fim lucizi, să câștigăm toate meciurile și să devenim pentru a treia oară campioni”, Adrian Vlad (CSȘ Târgu Jiu) – MVP-ul Turneului Final.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here