De teamă că sponsorizează Pandurii – Minerii refuză să doneze bani în fondul Solidaritatea

325

deschidereMai mulţi angajaţi ai Exploatării Miniere de Carieră Roşia refuză să doneze bani din salariu în Fondul Solidaritatea. Cel puţin aşa li se spune că banii opriţi din salariu, respective 7%, vor ajunge în fondul Solidariatea. Pentru că nu au dorit să-şi vireze cota de 7% din salariu impusă de administraţie şi sindicate, angajaţii au fost ameninţaţi cu pierderea locurilor de muncă.

Pentru că statul a fost incapabil să adune bani în fondul Solidaritatea, fondurile existente până în prezent au arătat acest lucru, şefii din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia le-au impus salariaţilor să doneze bani. Deşi, Solidaritatea a fost înfiinţat pentru donaţii în vederea depăşirii crizei economice, invitând populaţia şi persoanele juridice să depună fonduri băneşti sub formă de donaţii pentru diminuarea efectelor crizei economice, la SNLO banii sunt strânşi pentru ajutorarea sinistraţilor. Chiar sindicalistul Condescu vorbea, după anunţarea reducerii cu 25% din veniturile bugetarilor, că va propune ca toţi cei aproximativ 16.000 de membri din Oltenia ai Federaţiei Naţionale Mine Energie să-şi doneze un salariu până la sfârşitul anului.

Pentru ce se strâng banii?

De aici au plecat toate nemulţumirile. Unii au susţinut că banii strânşi sunt pentru fondul Solidaritatea, alţii au precizat că se fac donaţii către sinistraţi, pentru ca, în final, şi varianta adunării banilor pentru Clubul Pandurii să fie adusă în discuţie.

Iniţial, nimeni nu a fost obligat să-şi doneze salariul sau o cotă din acesta. Angajaţilor li s-a transmis că este un gest facultativ, pentru ca, acum să li se impună să doneze 7% din salariu. De unde cei 7%?, s-au întrebat angajaţii. Şi de aici a început scandalul. “Am fost chemaţi, iniţial în careu. Ni s-a explicat că e bine să plătim aceşti bani pentru că trebuie ajutaţi oamenii din zonele afectate. Majoritatea dintre noi am explicat că am făcut astfel de donaţii, şi telefonice şi cu diverse bunuri. Apoi am fost chemaţi la contraapel în biroul directorului, unul câte unul, la intimidare. Şi directorul a explicat acelaşi lucru, ba mai mult, a început să spună că nu avem credinţă în Dumnezeu şi că n-o să ne ajute dacă nu donăm banii. <<Căţeii>> şefilor au avut grijă să ne transmit că suntem pe lista neagră şi că vom fi daţi afară, dacă nu donăm banii. Personal, am donat mai mult de 7% pentru sinistraţi. Toţi am auzit că banii sunt strânşi pentru Clubul Pandurii care a revenit în A. Eu nu sunt de acord să le dau aceşti bani, de mult mi-am donat banii în conturile spitalelor”, a explicat unul din minerii revoltaţi. Ca el, însă, sunt foarte mulţi care au refuzat să doneze sumele cerute.

De precizat că angajaţii cu care am stat noi de vorbă nu încasează mai mult de 1.700 de lei pe lună.

Minciună cât SNLO!

Este clar că angajaţii din SNLO sunt manipulaţi în continuare. Sumele strânse pentru fondul Solidaritatea nu conţin un procent din salariul şi sunt acordate benevol. Obligaţii există doar pentru şefii lor, ale căror venituri depăşesc 8.000 de lei.

Aşadar, Guvernul a decis, în 16 iunie anul acesta, ca toate veniturile de peste 8.000 de lei încasate de angajaţii ministerelor să fie donate la Fondul Solidaritatea. De asemenea, sumele câştigate de funcţionari din prezenţa lor în Consiliile de Administraţie şi în Adunările Generale ale Acţionarilor de la companiile naţionale, vor ajunge direct la acest Fond. Fiecare astfel de reprezentant va întocmi o declaraţie de donaţie, prin care consemnează că acceptă benevol să cedeze suma în contul „Solidarităţii”. Dar unde se duc banii? În niciun caz la sinistraţi. Dacă banii s-ar stânge pentru fondul Solidaritatea şi angajaţii nu ar fi minţiţi, dar banii au o altă destinaţie decât cea spusă de şefii din SNLO. Potrivit Finanţelor, “sumele astfel colectate se încasează ca venituri la bugetul de stat şi se evidenţiază într-un cont distinct de venituri bugetare, şi în consecinţă aceste sume nu sunt afectate unor cheltuieli bugetare anume”.

În aceste condiţii, care-i legătura între Dumnezeu, sinistraţi şi mineri? Aşteptăm ca şi SNLO să explice situaţia.

Gabriela Mladin

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here