Din ce vară, din ce an se ţine hramul satului Peştişani şi Bâlciul de Sfântul Petru? Poate din negura vremurilor, deşi nici asta nu-i sigur. O monografie a Peştişanilor nu există, aşa precum are satul aparţinător al comunei cu acelaşi nume Frânceşti.
Una scoasă la Editura Didactică şi Pedagogică, din Bucureşti, prin osârdia fostului ministru al minelor ing. Emil 
Huidu, preşedintele Asociaţiei Culturale „Fiii Satului Frânceşti”, ajutat de vicepreşedintele ing. Ion Susanu şi scrisă cu talent de un fost fiul al satului ce semna cu pseudonimul Matei Silvian. Scrisă cu har şi patriotism local, dând Frânceştilor ce-i al Cezarului şi amintind puţin şi despre celelalte sate aparţinătoare ale comunei Peştişani.
Despre Monografia comunei Arcani, scrisă cu imensă trudă şi competenţă de învăţătorul pensionar Constantin Cheznoiu, tipărită în două ediţii, ultima cu copertă cartonată şi la policromie ca şi prima, pe cheltuiala domniei sale, ce să mai vorbim. Dar Arcanii sunt o comună în rândul lumii, care a organizat duminica trecută a nu ştiu câta ediţie a Fiilor Satului Arcani. Dar, mă rog, Arcanii au şi au mai avut primari ca lumea, iar la Peştişani n-a apărut nici măcar unul de Doamne ajută în ultimii 22 de ani. Se înfiinţase o Fundaţie Culturală „Casa Brâncuşi-Hobiţa” de către ex-primarul Nicolae Ciolacu, s-a suspendat o vreme, iar mai anul trecut a pornit iar la drum sub conducerea prof.univ.dr. Moise Bojincă. Om căruia îi suflă-n ciorbă un culturnic cu grad de chestor. Iar ieri, pe 28 iunie, urma să se reia fiorul întâlnirilor Fiilor Satului Peştişani. Între timp, secretarul Consiliului Director, N. Ciolacu, şi-a dat demisia, nea Gigi Bojincă se văzu rector al Universităţii „C. Brâncuşi” Târgu Jiu. Primarul reales a treia oară, spre ruşinea comunităţii, e la pârnaie. Iar Fiii Satului nu mai există.
Şi totuşi, de aseară, mirificul spaţiu dintre râurile Bistriţa şi Bistricioara numit Nucet, după numeroşii nuci ce populează acel zăvoi, s-a umplut de tiribombe, trenuleţe electrice pentru copii, tarabe cu duiumul, terase şi restaurante cu umbrare din pânză de cort ori chiar corturi. În copilăria mea, existau tiribombe ba împinse de mâinile oamenilor, ba scrâncioabe ori chiar tiribombe cu motoare electrice şi scaune în care copilaşii erau protejaţi de lanţuri.
Veţi găsi hamuri pentru cai, potcoave, sape, securi, furci şi topoare, başca haine de toată mâna şi pentru toate pungile. Mititeii şi berea nu au cum să lipsească. Tarabele şi prăvăliile improvizate de comercianţii localnici ori din toată ţara sunt în tradiţia locului.
De toate astea nu profită Primăria, care şi-ar putea rotunji veniturile închiriind spaţii şi oferind, cum este normal, condiţii igienico-sanitare. Dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!
Ion Predoşanu
