De pază la lemne

363
Zile ocupate pentru poliţiştii care desfăşoară activităţi de combatere a delictelor silvice. Un tânăr din Bengeşti – Ciocadia precum şi unul din Polovragi au fost depistaţi în timp ce transportau lemne pentru care nu deţineau acte de provenienţă.

Astfel, cu ocazia executării unei acţiuni pentru prevenirea tăierilor şi sustragerilor de material lemnos, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie Bengeşti-Ciocadia, în colaborare cu jandarmii din cadrul Secţiei de Jandarmi Novaci, l-au identificat pe raza satului Bălceşti, pe B. Ionuţ, de 19 ani. Băiatul transporta cu căruţa personală, doi arbori, esenţă cer, fără a putea prezenta documente de provenienţă şi fără a fi marcate. Din spusele sale, lemnele ar fi fost tăiate de pe proprietatea persoanlă, fără însă a fi marcate de către reprezentanţi ai Ocolului Silvic.
Fura din „brânza statului”
Şi poliţiştii din Polovragi au avut treabă, la aceeaşi dată depistându-l pe Ion Ş.L., de 26 ani, din localitate, care sustrăsese lemne din proprietatea Ocolului Silvic Polovragi. Tânărul transporta, cu o autoutilitară, cantitatea de 1 860 metri cubi, material lemnos esenţă fag, fără documente legale de provenienţă. Toată cantitatea de material lemnos a fost confiscată, ambii tineri fiind sancţionaţi contravenţional.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here