De Paşti, Membrii Sindicatului „Sănătatea” Gorj primesc tichete

273

Pentru membrii Sindicatului „Sănătatea” Gorj iepuraşul vine înainte de Paşti, cu tichete pentru a-şi putea cumpăra cele necesare pentru masa de sărbători. Cei 750 de sindicalişti vor primi tichete sociale în valoare de 60 de lei de persoană. Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj spune că a făcut tot posibilul să reuşească să le aducă o bucurie sindicaliştilor săi, acum, în pragul sărbătorilor pascale.

Ca de fiecare dată, conducerea Sindicatului „Sănătatea” Gorj, respectă sloganul „Mereu Aproape” şi vine în sprijinul membrilor de sindicat şi în pragul sărbătorilor pascale. Liderul organizaţiei sindicale, Ion Măruţă, nu doar spune că este „mereu aproape” de sindicaliştii săi, ci o şi dovedeşte. Săptămâna viitoare vor fi distribuite tichetele celor 750 de membri ai sindicatului.
Tichetele sunt în valoare de 60 lei de persoană. „Sindicatul „Sănătatea” Gorj este mereu aproape de membrii săi şi, în acest sens, cu ocazia Sfintelor Paşti, le acordăm tichete în valoare de 60 lei de persoană. Nu este o sumă mare, dar ne bucurăm că reuşim să le oferim măcar atât. Cu aceste tichete îşi pot cumpăra o parte din alimentele necesare mesei de Paşti”, a explicat Ion Măruţă, preşedintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here