De Paşti, 145 de gorjeni au solicitat ambulanţa

376

ambulantaPerioada Sărbătorilor Pascale a însemnat nu doar distracţie, ci şi muncă neplăceri pentru unii gorjeni. Aceştia au ajuns pe mâna medicilor, din diverse motive. Nu mai puţin de 145 de solicitări au fost primite în aceste zile de către Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj.

În perioada Sărbătorilor Pascale, angajaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj, care au lucrat în aceste zile, au fost solicitaţi să intervină la 145 de cazuri. Colicile abdominale, intoxicaţiile cu alcool, accidentele rutiere, dar şi gravidele cărora le-a venit sorocul au constituit motive de alertare a medicilor de pe ambulanţe. „De sâmbătă seara, de la ora 19:00 şi până marţi dimineaţa la ora 07:00, am primit 145 de solicitări. Acestea au fost, cu precădere, colici abdominale, intoxicaţii alcoolice, dar şi cinci accidente rutiere şi câteva gravide”, a explicat Gabriela Badiu, director medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA). Cu toate acestea, reprezentanţii SJA Gorj susţin că de această dată gorjenii s-au arătat a fi mai cuminţi şi mai ponderaţi decât au fost în anii trecuţi. „Spre deosebire de anii trecuţi, în perioada Sărbătorilor Pascale, la nivelul judeţului nostru s-au înregistrat mai puţine solicitări. Se pare că de această dată gorjenii au fost mai cuminţi şi mai ponderaţi”, a adăugat Gabriela Badiu, director medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA).

Totuşi, deşi medicii au transmis nenumărate mesaje prin care le solicitau oamenilor să nu abuzeze de alimente, după perioada postului, şi să nu facă exces în privinţa consumului de alcool, mulţi gorjeni au ignorat sfatul specialiştilor şi au încheiat Sărbătorile Pascale în ambulanţă şi, ulterior, la spital.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here