De la zmei, la mieluşei! Viitorul a avut benzină doar pentru o repriză sub Tâmpa

1082

Viitorul Târgu Jiu a luat un punct în prima etapă a noului sezon din Liga 2. Elevii lui Cristian Lupuţ au părut formația mai legată şi mai matură în prima repriză, pe care au încheiat-o la umbra unui avantaj de două goluri. Totuşi, după pauză, gorjenii şi-au păstrat obiceiurile de la finele sezonului trecut: au încasat şi au căzut fizic. Prima ocazie a meciului a fost consemnată în minutul 12, când Vlad Motroc a trimis periculos din lovitură liberă, însă peste poarta lui Moga. Elanul gazdelor a ţinut un sfert de oră. O minge lungă trimisă spre careul braşovean a fost lăsată să ,,ţopăie” de defensiva adversă, iar Paul Mitrică a profitat de situaţie şi a trimis pe lângă portarul Lungu (`16). Braşovenii au expediat primul balon pe cadrul porţii în minutul 30, când lovitura de cap a lui Codrea a fost reţinută în doi timpi de goalkeeper-ul gorjenilor. După această oportunitate, amfitrionii au accentuat presiunea, şi din cauza faptului că elevii lui Lupuţ au preferat să stea la cutie, dar nu şi-au creat oportunităţi importante. Totuşi, în minutul 43, după o fază fixă, oaspeţii au lovit din nou. Alex Băican a marcat dintr-un corner, iar Viitorul a intrat la cabine cu un avantaj ce părea liniştitor. Nemulţumit de randamentul elevilor săi din prima parte a confruntării, antrenorul Ilie Stan a efectuat patru modificări la pauză. ,,Stegarii” au început repriza la fel cum au încheiat primul act, cu un pressing avansat şi cu o posesie prelungită, dar fără a fi periculoşi. Drept urmare, după o fază fixă a venit prima oportunitate a braşovenilor. Stan a trimis periculos din careu, mingea se ducea spre poartă, dar fostul pandur Brînzan a avut o intervenţie providenţială şi a respins peste transversală (`55). Alexandru Sabău nu i-a mai iertat pe gorjeni în minutul 58, când a trimis o ,,rachetă” de la 25 de metri, care a poposit în vinclul lui Moga. Prestația anostă a Viitorului a fost taxată din nou în minutul 71, când Popa a marcat din voleu după o centrare venită din flancul stâng. Defensiva vizitatorilor a continuat să comită gafă după gafă şi doar lipsa de inspirație a adversarilor a făcut ca scorul să nu mai fie modificat. Singura pata de culoare din jocul Viitorului a fost, în mitanul secund, Alex Gîrbiţă, care a dat bătăi de cap apărării braşovene, dar fără rezultat. Ultima ocazie a meciului a venit în prelungiri, când şutul lui Lascu a trecut puţin peste transversala lui Moga. În primul meci de pe teren propriu, Viitorul Târgu Jiu va primi vizita Stelei. Partida cu ,,militarii” se joacă miercuri, 11 august, de la ora 19.00.

FC BRAȘOV – VIITORUL TÂRGU JIU 2-2 (0-2)
FC Brașov: C. Lungu – Motroc (Sburlea 46′), M. Burlacu (cpt.), Al. Sabău, Dumbravă – Negrean (Iurcu 46′), Ghe. Anton, Iul. Roșu (Lascu 78′) – Vl. Mihalcea (H. Popa 46′), M. Codrea, Ciopo (Rz. Iorga 46′). Rezerve neutilizate: D. Mutu – Drăgoi, Vasiu, Leonte. Antrenor: Ilie Stan.
Viitorul Târgu Jiu: Moga – Buleică (cpt.), Al. Băican, Core, Gogja (Gheban 70′) – Brînzan (Chelariu 59′), Vulpe – Al. Dulca (Copaci 70′), Cip. Rus (Vl. Rusu 70′), Mitrică – Dodoi (Gîrbiță 59′). Rezerve neutilizate: Krupenschi – Ciul, Buțurcă, Ruican. Antrenor: Cristian Lupuț.
Stadion: Tineretului (Brașov); Arbitru: Robert Avram (Piteşti); Asistenți: Gheorghiță Bălan (Piteşti) și Nicușor Marin (Suseni – Argeş); Rezervă: Cristina Mariana Trandafir (Bucureşti); Observatori: Bogdan Zanfirescu (Botoşani) și Bogdan Gheorghiță (Vaslui).
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here