Deşi condiţiile nu au fost în ultima perioadă dintre cele mai bune pentru motociclişti, recent am avut privilegiul să stau de vorbă cu un grup de pasionaţi ai acestui sport veniţi la noi din Serbia (dintre care unul cunoştea bine româneşte) de unde şi facilitatea ce mi-a fost oferită (ca să-i spunem aşa) de a-i putea “descoase” puţin referitor la pasiunea lor. Trebuie să fac de la bun început menţiunea (ce se poate vedea şi în fotografii) că respectivul grup venit la Tg Jiu de peste Godeanu (probabil de la Turnu Severin, căci am uitat să-i întreb) era echipat şi avea o organizare de-a dreptul impecabilă. I-am urmărit minute bune cum se echipau şi mi-am dat seama că este o diferenţă ca de la cer la pământ între ei şi teribiliştii noştri din urbe care în tricouri şi pantaloni scurţi “pârţăie de-ţi sparg timpanele” nişte motoare cu singurul scop să “se bage singuri în seamă” ori cu puştani de-ai lor de cele mai multe ori încălcând flagrant regulile de circulaţie din Tg Jiu şi nu numai.
Echipatul acestor veterani ai motocicletelor, veniţi după cum vă spuneam la început dintr-o ţară fără posibilităţi financiare exagerate, mi s-a părut întocmai ca al cavalerilor ce participau în turniruri pe vremuri. După ce îmbrăcau ceva ca un hanorac cu glugă care urma în opinia lor să-i protejeze de curent se echipau cu un fel de vestă (ori cum să-i spun) cu întărituri de plastic întocmai ca un scut la nivelul coloanei vertebrale ce bănuiesc că îi proteja în caz de cădere accidentală să nu mai vorbim despre nelipsita cască de protecţie. Şi peste toate acestea (cu toate că ne aflam în sezonul estival) se îmbrăcau vestele de piele groasă având şi ele nu numai rol decorativ, ci şi de amortizare la o eventuală cădere.
Pentru că doreau să parcurgă Transalpina până la Sebeş şi nu ştiau dacă respectiva cale de acces este deschisă pe toată lungimea ei, i-am sfătuit să ajungă până la Novaci şi să ia informaţii mai sigure. Iar dacă de acolo nu se putea trece, să vină pe drumul de sub munte (ce puţini ştiu că mai este cunoscut şi ca Drumul Voievozilor) până la Bumbeşti Jiu, iar după ce trec Defileul Jiului o altă minunăţie a naturii să o ia pe calea Cheilor Jieţului până la Obârşia Lotrului, iar de acolo pe Transalpina spre Lacul Oaşa şi mai departe din Şugag spre Sebeş. Încă o dată trebuie să remarc faptul că am fost plăcut impresionat de organizarea şi disciplina grupului de motociclişti în opinia liderului său singura modalitate de prevenire a evenimentelor nedorite în care pot fi implicaţi la o deplasare haotică.
Şi acum fie că mă credeţi ori nu, după o săptămână, pe când mă aflam în Cazanele Dunării, mai precis la Mănăstirea Mraconia şi mă pregăteam să filmez, având, camera cu termoviziune, un grup de motorişti ce se apropiau s-a întâmplat să fiu salutat de către unul dintre aceştia, iar la Dubova să pot sta de vorbă cu ei. Era grupul ce-l îndrumasem la Tg Jiu cu puţin timp în urmă. Nu putuseră trece (nu ştiu de ce şi nici nu i-am întrebat) pe la Rânca şi se abătuseră pe Defileu de unde (cu toată debandada de acolo legată de nerespectarea culorii semafoarelor instalate şi a indisciplinei rutiere ce se manifestă pe acest sector de drum) ieşiseră într-adevăr pe Jieţ şi de acolo pe Transalpina la Sebeş, iar după o tură mai generoasă prin Banat se întorceau la Severin de unde să treacă Dunărea la ei acasă.
Nu v-aş fi plictisit cu aceste amănunte dacă grupul prin vocea celui ce vorbea binişor româneşte nu mi-ar fi mărturisit că pe lângă Transalpina au fost la fel de impresionaţi de drumul pe sub munte de la Novaci la Bumbeşti-Jiu şi chiar m-au mai întrebat o dată cum se cheamă ca să-şi noteze. Le-am mai spus că mai este numit Drumul Voievozilor, iar după unele istorisiri pe aici ar fi trecut printre alţii însuşi Litovoi, întemeietorul voievodatului cu acelaşi nume, însoţit de nişte cavaleri. Iar prima menţiune a acestor locuri în “Diploma Cavalerilor Ioaniţi” (de fapt prima atestare documentară a unor ţinuturi din actualul Gorj) ar fi fost consemnată, spune legenda, chiar de aceşti cavaleri ioaniţi numiţi astfel pentru că aveau pe Sfântul Ion ca ocrotitor şi patron spiritual în toate acţiunile spirituale ori armate ce nu erau deloc puţine în acele vremuri.
Mugurel Petrescu
