De la Târgu-Jiu la Cluj! Supercupa a ajuns în Ardeal după un meci superb

1297

Eforturile organizatorilor de a aduce Supercupa României la baschet în Sala Sporturilor din Târgu-Jiu au fost răsplătite pe deplin. U-BT Cluj-Napoca şi CSO Voluntari au oferit un meci spectaculos şi echilibrat, demn de un joc cu trofeul pe masă. Până la urmă, câştig de cauză au avut ardelenii, care s-au impus cu 89-82, graţie evoluţiei din ultimele trei minute, care au fost gestionate cu mai multă maturitate de către trupa lui Mihai Silvăşan. Pe sferturi, scorul a fost 22-20, 25-23, 21-21, 21-18. Pivotul alb-negrilor, Andrija Stipanovic, a fost desemnat MVP-ul meciului, cu 17 puncte, 7 recuperări și 4 pase decisive. Tot din tabăra clujenilor a venit şi cel mai bun marcator al partidei, Elijah Stewart, cu 22 de puncte.
De la ilfoveni s-au remarcat Vlad Moldoveanu, cu 17 puncte, 5 recuperări și 5 pase decisive, şi Sarunas Vasiliauskas, cu 17 puncte. A fost a treia supercupă adjudecată de U-BT, care deţine şi recordul autohton. BC Argeș Pitești, CSU Asesoft Ploiești și CSM CSU Oradea se mai pot lăuda cu un astfel de trofeu. „Sunt bucuros că am reușit să câștigăm, în primul rând pentru băieți mă bucur. Venim după un turneu foarte încărcat din punct de vedere emoțional. Mi-a fost frică de acest meci. Am jucat în față unei echipe foarte bune a Voluntariului, care are ambiții mari. Îmi era frică de motivația băieților mei, pentru că nu e ușor să vii după trei meciuri cu încărcătură, cum au fost cele de la Atena, și să dai totul pe teren. Din fericire pentru noi, am reușit acest lucru. Felicit băieții încă o dată, chiar dacă am avut probleme în timpul meciului cu accidentările”, a declarat după joc antrenorul Mihai Silvăşan. „A fost minunat, am câștigat primul trofeu al sezonului pentru care suntem foarte fericiți. Am jucat în fața unei echipe bune astăzi. Au marcat după multe aruncări grele.
De cealaltă parte am arătat că putem juca un baschet bun. Am avut și părți mai puțin bune, dar am avut multe meciuri și călătorii și nu ne-am antrenat prea mult. Sper să supraviețuim și la meciurile cu Steaua și după ce începe sezonul, Champions League, să avem mai mult timp să pregătim jocurile”, a adăugat MVP-ul partidei, Andrija Stipanovic.
Campioana olimpică din Gorj, fosta atletă Constantina Diţă Tomescu, a împărțit medaliile celor două formații. Alături i-a fost primarul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu. ,,Mă simt foarte bine când revin acasă, mai ales în sala unde noi făceam, iarna, câteva antrenamente când era foarte frig afară. M-am bucurat pentru U-BT Cluj, mai ales că la această formaţie joacă fiul Nicoletei Grasu, discobola noastră, şi mă bucur că i-am premiat în această seară, mai ales pe Ştefan. Am trăit acest meci la maximum, îmi place baschetul, în America mă duc la meciurile celor de la Denver Nuggets şi LA Lakers”, a spus Constantina Diţă.

Carmen Tocală, sfaturi pentru baschetbaliștii gorjeni
De la eveniment nu putea lipsi președinta Federaţiei Române de Baschet, Carmen Tocală. Aceasta a fost însoţită de fostul campion al României, Cătălin Burlacu. Şefa de la FRB a oferit şi un interviu pentru csmtargujiu.ro în care a vorbit la superlativ despre potenţialul judeţului Gorj din punct de vedere baschetbalistic. ,,Meciul a fost extraordinar de atractiv. Mă bucur că jucătorii români au fost la înălțime şi că au făcut faţă. Îmi aduc aminte că echipa din Târgu-Jiu (n.r. – Energia Târgu-Jiu) ne-a reprezentat pe plan internaţional, la Trabzon, şi m-am bucurat atunci de medalia obţinută, de locul trei în Europa. Investiţia a fost mare. Şi acum reuşiţi, cu un buget mic, să faceţi o echipă valoroasă.
Din punct de vedere tehnic, copiii din Târgu-Jiu sunt foarte bine pregătiţi. Îi felicit pe antrenorii de juniori, aveţi şi jucători în Statele Unite. Sunt şase jucători localnici la CSM Târgu Jiu, m-am bucurat, am stat cu ei de vorbă şi i-am îndemnat să depună un efort suplimentar”, a declarat Tocală. Fără îndoială, directorul de la CSM Târgu Jiu, Robert Bălăeţ, a fost încântat de oaspeţii de seamă. „Mă bucur că am reușit să organizăm Supercupa României la baschet masculin în orașul Târgu-Jiu și sunt convins că din punct de vedere organizatoric ne-am ridicat la înălțimea acestui eveniment. A fost un adevărat spectacol baschetbalistic, de excepție, cu două dintre cele mai bune echipe din baschetul românesc la ora actuală. Vreau să le mulțumesc spectatorilor din Târgu-Jiu pentru că au dat curs invitației de a participa la acest eveniment sportiv, la care intrarea a fost liberă. Spectatorii din Târgu-Jiu, pasionați de acest sport, au avut astfel prilejul să vadă un meci, cu o asemenea miză, în care s-a jucat cu un trofeu pe masă. Vreau să le mulțumesc și celor de la FRB pentru excelenta colaborare, dar și tuturor celor care s-au ocupat de organizare. Ne dorim ca și pe viitor să mai organizăm astfel de evenimente”. Spectatorii gorjeni îi pot vedea din nou la lucru pe baschetbaliştii de la CSO Voluntari. În această seară, de la ora 19.00, are loc debutul oficial al formației CSM Târgu Jiu în noul sezon. Partida cu ilfovenii reprezintă turul din prima manşă a Cupei României. Alături de antrenorul Jordanko Davitkov, baschetbaliştii trupei gorjene au asistat la partida disputată miercuri în Sala Sporturilor, unde şi-au analizat viitori adversari. În altă ordine de idei, CSM Târgu Jiu lansează, începând de astăzi, campania de vânzare a abonamentelor pentru meciurile echipei de baschet seniori din sezonul 2021-2022. Toate detaliile despre achiziția tichetelor sunt prezentate pe site-ul oficial al clubului.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.