De la moţiunea populară, la activitatea responsabililor politici ai PSD

417

pontaVictor Ponta a cerut activiştilor PSD strângerea de semnături în vederea susţinerii populare a moţiunii de cenzură. Această operaţiune, care ar fi trebuit să fie foarte activă şi să aibă o coordonare efectivă în tot judeţul, a născut două direcţii de activitate din partea Biroului Organizaţiei Judeţene a PSD şi a primarilor social-democraţi.

Unele localităţi stau foarte bine, altele stau destul de slab, însă nu mă voi amesteca în cifre şi date, care sunt parţiale deoarece perioada de strângere a semnăturilor nu s-a încheiat. Este posibil ca în timpul care a rămas până în data de 20 septembrie, în tot Gorjul să se adune numărul de semnături egal cel puţin cu numărul membrilor de partid din organizaţie, dar acest lucru denotă faptul că nu s-a muncit eficient, folosindu-se aceleaşi metode arhaice, care au consacrat activitatea social-democraţilor până în prezent.

Am fost martorul conferinţei judeţene de alegeri şi ne apropiem acum de Congresul ordinar al Partidului, atunci când se va hotărî direcţia de acţiune a partidului în vederea alegerilor locale din 2012. Am constatat o emulaţie deosebită în ceea ce priveşte bătălia pentru posturile importante politic. Atunci am crezut că şi conclavurile prin care au fost proiectaţi în rândul vicepreşedinţilor oameni noi, în special primarii fac parte din setul de metode care vor asigura dinamizarea activităţii social-democraţilor. M-am înşelat. Dintre toţi vicepreşedinţii social-democraţi gorjeni i-am văzut la lucru pe Ciprian Florescu, pe Radu Teodorescu, pe Scarlat Iriza, pe Vasile Râbu, pe Bebe Viorel Ionică şi pe Alecu Drăgoi, restul vicepreşedinţilor intrând pur şi simplu în anonimat după ce şi-au văzut sacii în căruţă şi caii la teleguţă.

Diligenţe pentru Motru

Greul politicii judeţene a rămas pe umerii tandemului Ion Călinoiu – Vasile Râbu, cu precizarea că Ion Călinoiu găseşte nebănuite resurse de timp, sănătate şi putere de acţiune ca să-şi ajute primarii să iasă din vâltorile crizei. Săptămâna trecută, Călinoiu a fost la Bucureşti cu primarul din Motru şi cu sprijinul lui Mugurel Surupăceanu, deputat din alt Colegiu al Gorjului decât cel din Motru, au încercat să asigure confortul termic al motrenilor prin negocieri deschise cu ministerele şi agenţiile guvernamentale. Nu ştiu dacă presa a semnalat acest lucru, însă trebuia spus, deoarece ceilalţi vicepreşedinţi, în afară de cei nominalizaţi ar fi trebuit să iasă măcar să facă propagandă sau să explice oamenilor care este programul partidului şi de ce trebuie aduşi alături de social-democraţii gorjeni în 2012. Poate că Victor Ponta are în obiectiv înlocuirea acestor oameni comozi, care se implică doar în protejarea propriei poziţii politice, nu şi în consolidarea partidului în teritoriu.

Ca să poată avea rezultate, PSD- ul din Gorj ar trebui să strângă rândurile, să separe oamenii de acţiune de cei care fac o politică pa(r)sivă, dar care au de câştigat atâta vreme cât statul la cotitură este mai valoros decât munca politică activă. Din cauza acestui gen de oameni, social-democraţii au avut mereu de pierdut şi au fost contestaţi în realismul politicilor sociale.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here