De la moravurile unei naţiuni imperfecte până la «blestemul» patologiei sociale

360

Apropierea sfârșitului de an calendaristic și proiectarea noastră atipică, dar care se dorește a fi pe alocuri de o manieră originală, în atmosfera care acutizează “pandemia băştinaşă” din sarabanda subiectelor controversate ale turului al doilea al alegerilor prezidențiale, ne îndeamnă să credem că există suficiente argumente plauzibile care actualizează lectura cărții: «ROMÂNIA SUB INVAZIA MÂRLĂNIEI – O alertă sociologică», de Nicolae Grosu, Ionel Dănciuc, Cluj-Napoca, Editura “Ecou Transilvan”, 2014, fie și pentru a dezvolta maniera explicativă a celor şapte păcate cruciale pe care le întâlnim și în viața concetățenilor noștri: mânia, invidia, lenea, trufia, lăcomia, îmbuibarea și desfrânarea, acestea fiind circumscrise termenului general de moravuri! Desigur, fiecare dintre aceste «păcate» pot fi socotite doar niște imperfecţiuni ale firii omenești, care pot fi lăsate la voia întâmplării, dar ele ne otrăvesc existenţa şi ne ucid sufletește în anumite circumstanţe neobișnuite și mereu tensionate, deoarece pot produce unui om, unei familii, unei comunităţi sau unei naţiuni un rău ireparabil!

De la sloganul care ne unește la «blestemul» care ne învrăjbește
Pornind chiar de la perspectiva istorică a ceea ce poate fi socotit «blestemul genetic» al nației noastre, după unii coborâtor chiar din «blestemul tracic», autorii cărții ne aduc în atenție cele trei consecințe ale unui asemenea blestem, și anume: dezbinarea, slăbiciunea și nemotivarea, pe care le întâlnim în substratul mioritic al fondului sufletesc al românilor, ca fiind însumarea acelor maladive resentimente care ne macină din temelii și ne trimit mereu să batem cu plecăciune și chiar cu un gen de insidioasă umilință la ușile cancelariilor străine! Poate că mulți dintre noi avem în sufletul nostru exemplul domnitorului martir Constantn Brâncoveanu, voievodul cu destinul cel mai tragic din istoria noastră multimilenară, dar sunt atâtea lucruri pe care autorii cărții le subliniază, atunci când accentuează faptul că “dezbinarea şi, respectiv, duşmănia au degenerat în dezertare naţională; slăbiciunea şi, respectiv, slugărnicia au degenerat în trădare de neam; nemotivarea şi, respectiv, delăsarea şi haosul au degenerat în agitaţie perversă şi în jaf organizat, rezultând că starea de pre-popor a fost distrusă şi că, deci, societatea românescă a fost împinsă la stadiul anterior, de populaţie”, tocmai pentru a reține faptul că «blestemul genetic» își află sorgintea destul de departe, în lumea pre-romană, ar spune cei doi autori! De fapt, e o dezbinare care i-a împiedicat pe mulți dintre noi să se afirme în istorie cu întreg potențialul dat de numărul mare al oamenilor supradotați, în cazul nostru, al daco-geților, «cei mai viteji dintre traci», dincolo de înzestrarea lor genetică excepțională! Iar de aici, expresia dezbinării dintre noi, românii, pentru că autorii lucrării ne atrag serios atenția că “relaţiile sociale dintre români sunt – inclusiv la nivelul elitelor (autorităţi, manageri, medici, profesori, preoţi) sau în raport cu acestea – de repulsie, de batjocură şi de jecmăneală, rezultând că viaţa românului este tocmai din cauza românilor o necurmată suferinţă şi că deci, cei mai înverşunaţi duşmani ai românului sunt chiar românii şi că cel mai antiromânesc comportament îl manifestă românii înşişi! Și, cum duşmănirea de sine, contrară instinctului de auto-conservare, constituie absolutul patologiei, este cert că această monstruozitate etno-genetică a compromis în mod ireversibil destinul naţional, târându-l de-a lungul istoriei prin starea etichetată actual ca pulime”, o sintagmă a decrepitudinii și a haosului dirijat cu metode și mijloace oculte!

Despre voluptatea unor politicieni de a promova un limbaj “cultivat”
Dincolo de efuziunea limbajului degradării sociale, de multe ori ne întrebăm, oare, cum a fost posibil ca timp de aproape un sfert de secol să purtăm pe umerii noștri «repetabila povară» a unei nomenclaturi de politruci, a unei găști de politicieni care nu se deosebesc între ei decât prin felul de a trăda interesul național și de a jecmăni țara, dar care prin relaţii de afaceri combinate la «Golden Blitz», această pletoră de iluștri demagogi să devină ceva mai puternică şi mult mai impenetrabilă decât nomenclatura comunistă în manipularea opiniei publice! Împreună cu autorul de facto al cărții, colegul meu de facultate, Nicolae Grosu, pe vremuri învățam despre “Sociologia Opiniei Publice”, fără să ne reproșăm unul altuia că am tăcut atunci când tinerii politcieni de pe scena politică de azi au ales să fie şcoliţi la universităţi mediocre şi au preluat pe nemestecate metehnele şi discursul vechilor politicieni, utilizând un limbaj cu accente vulgare, un ton radical, plin de ură, incoerent și distructiv. Autorii cărții de față vorbesc despre voluptatea unor politicieni de a promova un limbaj “cultivat”, care poate fi considerat în sine un «mod de a fi»” cultural”, ca un ansamblu al “modelelor de gândire, simţire şi acţiune însuşite, practicate şi perpetuate de o anumită populaţie, precum şi produsele rezultate din acestea, constituind o realitate structurată social, total diferită de ceea ce există în natură, care se defineşte de la sine drept cultură”, deoarece, în viziunea domniilor lor, “se subînţelege că orice cultură este prin sine socială şi că orice societate este prin sine culturală”, dar nu numai pentru motivul că patrimoniul cultural a devenit atât de complex, pe cât de mult s-au adâncit oamenii în subcultură sau chiar și mai rău, în incultură! Dacă ne gândim la momentul electoral de acum zece ani, când am râs nebunește și l-am votat pe Băsescu pentru că “măcar a fost cinstit”(sic??!!), nu-i aşa, atunci când i-a zis lui Adrian Năstase în dezbaterea din turul doi al alegerilor pentru preşedinţia României: “mă, ce blestem pe poporul ăsta să aleagă între doi comunişti”, nu trebuie să fim ezitanți și să comentăm la modul superficial, dacă în paginile cărții pe care o avem în vedere se vorbește în mod firesc despre faptul că orice cultură autentică are menirea de a satisface nevoia de supraviețuire, mai ales dacă permite “esenţializarea şi codificarea ei în serii specializate de semne verbale, gestuale şi grafice, denumite simboluri, care, prin operaţionalizare, se integrează de la sine într-un ansamblu dinamic, denumit limbaj” care poate fi acroșant sau limbaj de atragere a electoratului!

O patologie de masă a societăţii noastre
Fără teama de a greși, iar autorii cărții: «România sub invazia mârlăniei – o alertă sociologică» încearcă să ne convingă constant de acest lucru, putem aprecia că în cei 25 de ani de “capitalism de cumetrie” sau “democrație originală”, oricum i-am spune, realitatea confirmă cu prisosință acest lucru, la toate nivelurile comunităților umane avem o dezbinare a societăţii și asistăm la naşterea unui individualism feroce care se regăsește pretutindeni, când vedem clar că unii iau şpagă sub pretexul că nu au ce pune pe masă iar alţii calcă pe cadavre pentru a obţine diverse avantaje imediate! Să ne mai mirăm, atunci, că cerșim bunăvoie la cancelarii străine, când se judecă oamenii în instanțe pentru lucruri de nimic iar martorii cumpărați ieftin se pot obține ori de câte ori ai ocazia, că îl poți înregistra sau îl poți vinde pe cel de lângă tine, dacă ţi se oferă un ban în plus, că ai dreptul la o muzică de mahala în incinta unui local unde oamenii au venit pentru linişte şi relaxare, dacă asta te satisface și chiar îți aduce profit? Clivajul din societatea românească de azi, ca și situaţiile şi manifestările de arieraţie care se dovedesc uneori copleşitoare, îi atrag și îi incită pe autorii cărții, mai ales că “această stare este, practic, generalizată, infiltrată chiar şi în straturile favorizate economic, educaţional şi politic, astfel că fiind rare reperele de normalitate faţă de care, prin comparaţie, să i se sesizeze anormalitatea, este percepută ca normalitate şi, deci, acceptată necritic aşa cum este, exact ca în lumea pigmeilor, unde neexistând niciun înalt, toţi se simt normali”(sic!!) în lumea celor care “nu cuvântă”, am zice noi abia șoptit! Desigur, cei doi autori, lucizi și conștienți că spusele lor sunt neverosimil de reale, constată că “majoritatea caracteristicilor arieraţiei uşoare de tip emoţional coincid cu o patologie de masă specifică societăţii noastre şi, deci, o endemie românească”, mai ales atunci când constați că resemnarea se instalează la o vârstă mult mai crudă, iar după 50 de ani nu mai eşti bun de nimic, când ai în fața ochilor tabloul tinerilor care vin la şcoală doar ca să obţină o diplomă și scopul rămâne acela de a pleca din România la un master sau doctorat, sau, chiar mai rău, să plece la orice fel de muncă în Occident!

“Lăcomia constituie o manifestare de dezechilibru psihic, un sindrom de arieraţie, de incapacitate sufletească, de raportare la sine şi la oameni”
Multe ar mai fi de spus despre temele acestui articol, dar spațiul tipografic este ca întotdeauna limitat și frustrant, însă atunci când se referă la «pandemia băștinașă», Nicolae Grosu și Ionel Dănciuc devin eclatanți și pe alocuri tranșanți, pentru că atunci când oamenii își însușesc prin anumite norme sociale un gen de conformitate a comportamentelor lor, pe baza unui control social, de aici se poate conchide că devianța și criminalitatea nu sunt doar patologii sociale, având la bază factori biologici, psihologici și societali, ci, ele trebuie căutate în însuși destinul tragic al neamului românesc! Da, când ne-a lipsit inspirația sau nu am avut personalitatea potrivită a momentului crucial, chiar dacă ne este greu să recunoaștem că nu sunt puține izbânzile noastre în lupta cu timpul, constatăm că noi, românii, se pare că suntem foarte superficiali cu noi înșine și suntem gata oricând să ni se pară că este prea puțin ce s-a făcut până acum! În sufletul multor oameni «pandemia băștinașă» apare ca un sentiment al autosuficienței sau al inconsistenței noastre ca istorie, ca prestație națională, ca vivacitate care nu vine nicidecum din ignoranță! Cei mai mulți care deplâng de firea sau soarta românilor, nu cunosc istoria cu fluctuațiile ei sau interpretează greșit faptele! De multe ori avem senzația că în societatea românească, nu doar lipsa de civilizaţie produce preponderent regres, iar acest lucru trebuie să-l aibă în vedere autorii pentru o reeditare viitoare a lucrării acesteia, ci, mai degrabă, să ne gândim la dezbinarea, la dihonia din lumea noastră românească, un păcat greu de acceptat și care atrage asupra noastră multă suferință! De ce se întâmplă toate acestea? Nu e greu de răspuns, ne spun autorii: “Deoarece românii, nefiind pătrunşi de cerinţele credinţelor, valorilor, normelor, tradiţiilor, moravurilor şi legilor, nu simt niciun fel de respect pentru acestea, fiind permanent tentaţi să le încalce, motiv pentru care ei sunt plini de admiraţie faţă de cei care le încalcă în stil mare şi sunt copleşiţi de milă faţă de cei care, încălcându-le, se află în anchetă sau sunt condamnaţi”(sic!!) În loc de concluzie, așa cum ne spun autorii cărții, “lăcomia constituie o manifestare de dezechilibru psihic şi deci, un sindrom de arieraţie, adică de imaturitate emoţională, de incapacitate sufletească de raportare omenească la sine şi la oameni”, viciul care coabitează cu nepăsarea, iar aceasta costă în plan social, nefiind păcatul comentatorilor din mass-media, ci, al formatorilor de opinie, al politicienilor și al celui care pune ștampila pe buletinul de vot în dreptul numelui compromis de «pandemia băștinașă» a corupției și a degradării morale! (VA URMA)
Profesor, Vasile Gogonea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here