Campania electorală pentru alegerea preşedintelui României, s-a desfăşurat şi de această dată în aceeaşi atmosferă de modă dâmboviţeană, fără să existe dezbateri publice serioase pe proiecte şi programe în interes naţional. În schimb a fost multă demagogie, acuze reciproce şi atacuri la persoană din partea celor mai mulţi dintre candidaţi, fie că au fost „iepuraşi” de scurtă durată, sau de alţii puşi să alerge pentru ei, ori în folosul altcuiva. Cu atât mai mult cu cât şi de la „prietenii” din afară au venit nu doar semnale partizane , ci şi logistica necesară pentru cei aruncaţi de ei în bătălia prezidenţială.
Or, de aici se desprinde bunăoară şi o întrebare oarecum firească, şi anume – în folosul cui candidează Klaus Iohannis, ajuns de acum în marea finală cu Victor Ponta? Şi răspunsul este uşor de dat bietului român, nedumerit încă la cele ce s-au întâmplat în România în a doua jumătate a acestui am de referinţă, 2014. Adică, fulgerătoarea destrămare a USL, mult prea devreme, chiar înainte de a-şi pune bine pe picioare propria guvernare. Apoi, la fel de fulgerător, au avut loc întâlnirile secrete prin străinătăţuri ale lui Traian Băsescu cu Crin Antonescu şi cotirea la fel de rapidă a PNL spre PPE, scindu-se astfel liberalismul din România. A urmat înlăturarea neaşteptată a lui Crin Antonescu şi instalarea lui Klaus Iohannis în fruntea PNL, prin adeziuni şi derogări fictive de la statutul aceluiaşi partid. Practic, a fost o rocadă atât de ciudată, încât e limpede că în viaţa politică românească s-a strâns atât de mult balast încât este aproape imposibil a mai avea cât de cât încredere în cei ce clamează tot felul de ideologii şi doctrine, în realitate sunt minciuni şi ticăloşii colportate cu mult tupeu şi neruşinare în faţa oamenilor.
Într-o astfel de atmosferă ciudată s-a constituit urgent şi ACL (PDL + PNL), după care imediat şi fără şovăire a fost lansată candidatura lui Klaus Iohannis pentru preşedinţia României. Şi toate aceste întâmplări s-au derulat, am spune nefiresc, în condiţiile în care de o bună bucată de vreme Dreapta românească este fărâmiţată şi într-o permanentă degringoladă, PDL reluând ostilităţile împotriva actualei guvernări, de faţadă cu un liberal fabricat şi pus în capul mesei, în vreme ce PNL (nu şi PLR a lui Călin Popescu Tăriceanu) a trecut în planul secund al ACL, pe rol de paiaţă. De altfel, şubrezirea acestei alianţe politice de conjunctură, s-a putut vedea chiar după primul tur al alegerilor pentru prezidenţiale, când au apărut deja răbufniri şi acuze reciproce de o parte şi de alta.
Totuşi, să zicem că la o primă vedere s-ar fi putut crede că toate aceste permutări rapide pe eşichierul Dreptei au fost făcute în interesul României, în sensul că aceasta ar deveni primul şi cel mai important partener al Germaniei din zona de est a Europei. Au fost şi ceva semnale, zică-se despre doamna Angela Merkel că ar fi dorit să vină personal şi să-l susţină pe Klaus Iohannis. Numai că se vede treaba că actualul cancelar al Germaniei are alte probleme mult mai importante decât o vizită în România, în vreme ce candidatul ACL nu pierde nici o ocazie de a se întrece în stângăcii şi gafe în toate această campanie electorală. În plus, Klaus Iohannis, nu a reuşit nici până acum să-şi lămurească propriile incompatibilităţi şi chiar ilegalităţi grave legate de adopţiile de copii şi de retrocedările ilicite, sau faptul că valoarea agoniselii de avere familială depăşeşte cu mult veniturile de bugetari ori din meditaţii şi chirii, aşa cum domnia sa grăieşte. Sau poate că nu şi-a plătit din câştigurile sale aferente taxele şi impozitele la fisc, ceea ce înseamnă , fără îndoială evaziune fiscală în formă continuată. Mai mult, dincolo de incapacitatea „neamţului” de a răspunde rezonabil la astfel de nedumeriri, se adaugă o recentă încercare de a băga dihonia între românii ardeleni şi ceilalţi români, simultan aliindu-se Partidului Popular Maghiar din Transilvania, al cărui program extremist prevede dezunirea şi federalizarea României pe criterii etnice. Mai nou, un aliat de nădejde al lui Iohannis este şi pastorul Laszlo Tokes, dovadă că împărtăşesc laolaltă cu acelaşi dispreţ restul României, dispreţ care până la urmă are la bază faptul că în Ardeal trăiesc şi etniile maghiară şi germană.
În acelaşi timp, rămâne o enigmă şi poziţia organelor abilitate din justiţia română, care amână mereu judecarea cazurilor de incompatibilitate ce-l privesc pe Iohannis, întrebându-ne iarăşi de ce şi ce se urmăreşte în acest joc de glezne al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din România? Sau dacă ar pierde în instanţă pentru acuzaţiile aduse, dar ar câştiga mandatul de preşedinte şi la care ulterior ar trebui să renunţe din motiv de incompatibilitate, ce se va întâmpla? Ce se va întâmpla şi cu voturile românilor? Sau avem a înţelege că în aceste jocuri Klaus Iohannis a fost tot un iepuraş sau o simplă măciucă de topor pentru alţii, interesaţi să menţină în România acelaşi regim coercitiv de putere, cu ingredientele toxice, de acum bine cunoscute – Traian Băsescu, Vasile Blaga, Elena Udrea şi mai toată camarila portocalie a cozilor de topor ce au făcut atâta rău ţării şi poporului român în ultimii 10 ani? Dar să sperăm că până la urmă busola românilor de a merge înainte nu se va defecta, iar prin votul lor de duminică vor avea un cuvânt greu de spus , neîngăduind a reveni în fruntea ţării făpturile hidoase, trădătoare şi neiubitoare de ţară. Altfel spus, votul nostru să poată exprima aspiraţiile României la demnitate şi unitate naţională, la înţelegere şi bună convieţuire între toţi cetăţenii săi, la dezvoltare, progres şi o viaţă ceva mai bună pentru cei ce trăiesc pe aceste meleaguri străbune.
P.S. Poate ne va explica Klaus Iohannis şi de ce, în calitatea sa de primar al Sibiului, nu a fost prezent în mai multe rânduri la festivităţile dedicate zilei naţionale a României, încălcând astfel grav Constituţia ţării? Sau prevedea de pe atunci ideea federalizării statului român şi transformarea Transilvaniei într-o patrie „Ardeleană”, aşa cum îşi propun prin programul lor susţinătorii săi din PPMT, Laszlo Tokes şi alţi iredentişti-separatişti maghiari, de care, paradoxal, nici Traian Băsescu nu este străin – în virtutea prieteniei sale cu ceva politicieni maghiari, de teapa lui Viktor Orban şi Laszlo Tokes. Altfel……
Vasile Irod
