În fiecare an, la 30 noiembrie, cu ocazia sărbătorii închinate Apostolului Andrei, ne amintim diferite aspecte din viaţa şi activitatea Sfântului. Scriitorul și publicistul Dan Ciachir ne-a vorbit despre Sfântul Apostol Andrei și a explicat de ce ar trebui să fim mândri că este „Ocrotitorul României”.
„Creștinismul nostru este bimilenar prin Sfântul Andrei și prin Dobrogea. Acolo, în Dobrogea, în Sciția Mică, unde mai întâi și-a făcut leagăn civilizația greacă, au urmat creștinismul și monahismul. Viața creștină și elementele creștine au pătruns mai întâi în Dobrogea, după care s-au răspândit în teritoriul daco-roman.
Este foarte importantă Dobrogea ca un creuzet creștin al poporului român și al țării noastre și, totodată, un leagăn al celor două mari civilizații ale antichității, civilizația greacă sau elenă și cea romană. Creștinismul a pătruns foarte timpuriu în Dobrogea, iar esențială în acest lucru a fost legătura cu marea.
Pe de altă parte, noi am dat în perioada aceea, pe lângă Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, la propovăduire a trecut prin Sciția Mică, însă avem mai multe figuri importante acolo, în Dobrogea, în această perioadă a protocreștinismului, până în secolul V. Dacă ne gândim la Sfântul Ioan Casian, el a fost primul ziarist bisericesc, pentru că el a mers în locul unde existau obști creștine și i-a intervievat pe călugări, după care a strâns într-un volum aceste dialoguri. Peștera Sfântului Ioan Casian se păstrează și astăzi în Dobrogea, așa încât Sfântul Apostol Andrei, încreștinătorul nostru a tras după sine o autentică viață creștină cu care alte popoare nu se pot lăuda“, a explicat Dan Ciachir.
„Lucrarea lui a rodit!“
„El a inaugurat o viață creștină puternică și reprezentativă. El a fost un începător și arată că cei pe care a vrut să-i creștineze, s-au creștinat. Lucrarea lui a rodit! Acest lucru se vede imediat după el. Procesele acestea de încreștinare au fost mai dificile în alte părți ale Europei, dar aici i-a rodit demersul.
De asemenea, să nu uităm martirii. Avem nenumărați martiri, Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie si Filip de la Niculițel, descoperiți în 1971, să nu uităm că cei mai vechi martiri au fost găsiți la Constanța și provin din secolul al III-lea, Sfinții Epictet și Astion. Tot în Dobrogea îl avem pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, adică cel Smerit, care este un fel de calendarist al epocii vechi. Îl avem pe Sfântul Cuvios Gherman, episcop din Dobrogea care a participat la primul Sinod Ecumenic de la Constantinopol.
Un alt exemplu de credință e legat de erezia arienilor, care spuneau că Hristos nu este egal cu Dumnezeu Tatăl, ci este o creatură, deci Îl puneau în inferioritate. Deși primul Sinod Ecumenic a combătut erezia, în 325, a reapărut și a fost îmbrățișată de anumiți împărați, printre care Valens, care îl poftește pe episcopul Dobrogei să vină la o liturghie ariană. Acesta a refuzat și a dovedit o conștiință dogmatică.
Au fost foarte mulți și, sub acest aspect, cum spunea un mare teolog, preotul profesor Ioan C. Coman, sunt mult mai bogate manifestările creștinismului în Dobrogea noastră decât la popoarele din jur în epoca respectivă“, a conchis scriitorul și publicistul Dan Ciachir. (Sursa, DC News.ro, FOTO -Sabaoani Online)