De Bobotează, poliţiştii comunitari au dus apă sfinţită la casele bolnavilor

359

apaPoliţiştii comunitari târgujieni au călcat ieri pragul a zeci de persoane din cartierele municipiului Târgu-Jiu care se aflau în imposibilitatea de a se deplasa până la cea mai apropiată biserică pentru a lua apă sfinţită.

Conform tradiţiilor ortodoxe, de Bobotează, preoţii sfinţesc apa, pe care o împart apoi enoriaşilor. Ca şi anul trecut, autorităţile locale au sărit în ajutorarea bolnavilor şi bătrânilor. De data aceasta, conducerea Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu a apelat la parohia din cartierul Bârseşti, de unde au luat zeci de sticle cu apă sfinţită, pe care, le-a distribuit personal celor care aveau nevoie.

Agenţii comunitari au avut în această locaţie o misiunea mai deosebită faţă de alte biserici, unde au stat ieri pentru a preveni incidentele provocate de aglomeraţie. Cei prezenţi la Bârseşti, au avut ocazia să facă şi un gest de omenie, deplasându-se şi chiar intrând în casele celor care nu se pot mişca sau fac acest lucru cu dificultate. Poliţiştii au aşteptat pe parcursul întregii zile de ieri telefoane din partea celor care aveau nevoie de ei, sărindu-le în ajutor imediat.
Preotul, încântat de colaborare
apa2Părintele bisericii Constantin şi Elena din Bârseşti, Constantin Ioaniţescu, s-a arătat încântat de iniţiativa Poliţiei Comunitare. „Salutăm iniţiativa Poliţiei Comunitare de a ne ajuta să ducem apă sfinţită la casele oamenilor neputincioşi, bătrâni, încercaţi de viaţă şi de greutăţi, mai ales pe vreme grea, de iarnă. Avem mereu o colaborare bună cu Poliţia, în special de Sfintele Sărbători, iar ajutorul lor ne este de mare preţ”, ne-a mărturisit preotul. Acesta a adăugat că are enoriaşi care locuiesc atât în apropierea lăcaşului de cult şi care vin să asiste la slujbe, dar şi cetăţeni care vin de la câţiva kilometri depărtare.
Bolnavii fericiţi că au primit ajutor
Ion Tudor, şeful Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu, alături de angajaţii din subordine a dorit să facă o bucurie celor care nu pot să ajungă la biserică pentru a lua apă sfântă. „Promitem că şi în continuare, şi în anii următori, vom desfăşura această activitate, dar cerem celor care se află în imposibilitatea de a se deplasa să ne solicite ajutorul mai ales când vremea le este nefavorabilă”, ne-a declarat Tudor.
Primele opriri ale agenţilor au fost la o vârstnică de 76 de ani din cartierul Bârseşti. Aceasta locuieşte singură, are un fiu care o vizitează rar deoarece locuieşte la bloc şi merge la serviciu. „Sunt bolnavă şi nu aveam cum să ajung la biserică, speram să-mi aducă vreun vecin o sticluţă de agheasmă. Şi pe o vreme ca asta, nu pot ieşi nici în curte să dau de mâncare la păsări”, a spus cu lacrimi în ochi tanti Angela.
O altă femeie, de 70 ani, care locuieşte cu un nepot, şi acesta bolnav, a fost vizitată de poliţiştii comunitari şi le-a spus acestora că îi aşteaptă şi la anul, şi că speră să o mai prindă în viaţă.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here