Oricum am da-o, preşedintele Traian Băsescu cade, deocamdată, precum Hopa-Mitică, numai în picioare. S-a dus şi, din păcate, s-a întors de la Congresul PPE (deşi-l ştiam rupt de PDL!) cu escală la Bruxelles. Unde, nefiind prim ministru şi acoperit de un articol din Constituţie, a angajat România pe un drum destul de periculos.
Apoi, a mimat o consultare care-ar fi fost obligatorie, este adevărat, doar pentru un premier. Cum s-a întâmplat cu premierul Marii Britanii, David Cameron. Aşa de tare i-a îmbârligat pe toţi – Putere şi Opoziţie – încât a lăsat impresia că-i un mare democrat şi. O să râdeţi chiar patriot. Consultările separate, întâi cu Puterea portocalie, dragă inimii sale, şi, mai apoi, cu Opoziţia ne-a lăsat cu ochii-n soare. Cică s-ar fi ajuns la un anume consens. Dacă accepţiunea domniei sale ar respecta niţel limba română. În care consensul presupune obligativitatea aceloraşi poziţii neapărat sub aceeaşi cupolă. A Parlamentului României, a Parlamentului Uniunii Europene ori sub acelaşi acoperiş, în aceeaşi sală. Cert este că fie Opoziţia a dovedit unele slăbiciuni omeneşti, fie n-a dorit escaladarea rupturii iremediabile ce se crease între ea şi Putere. Lucrurile sunt mult mai subtile, iar următoarele trei luni din anul de graţie 2012, an electoral, s-ar putea să limpezească apele. Şi preşedintele Traian Băsescu a lăsat de înţeles că nu ar avea nimic împotriva unui Guvern de tehnocraţi, spălându-se pe mâini, precum Pilat din Pont, pasând dificila destituire/schimbare a lui Emil Boc (sau mai precis Emil Bobu, cum l-a numit ieri liderul PSD, Victor Ponta). Una ce va fi posibilă prin Moţiune de cenzură, alegeri anticipate sau alegerile parlamentare din toamna-iarna anului viitor. În anii copilăriei mele, aveam un vecin bun administrator la o Şcoală de Meserii din Peştişani. Costică Daicu se numea el, fiind poreclit „Zâc, zâc”. Preluată de consătenii lui pentru că se cam bâlbâia şi după fiecare vorbă a sa urma un „zâc”. Le cam avea cu pileala, tot cu tării, cum este bănuit şi Zeus. Numai că nea Costică Daicu glojdea rachiu ordinar. Jhony Walker nu pătrundea în Republica Socialistă România, iar „Zâc, zâc”, n-ar fi avut oricum bani să-l cumpere. Aşa că ficatul lui n-a mai rezistat decât până pe la vreo 48 de ani. Paralela cu defunctul Costică Daicu este, recunosc, forţată. Numai că, aşa cum el îşi întărea spusele cu acel „zâc”, şi preşedintele presupus a fi al tuturor românilor, nu doar al portocaliilor, le tot zice şi le-ntoarce, ca la Ploieşti, numai cum vrea domnia sa. Rar de tot îşi mai ia vorba sau vorbele înapoi. Şi, din păcate, toate vorbele lui, la Bucureşti sau la Bruxelles, costă. Adică, ne costă. Pe noi, pe fraierii de alegători de până mai acum patru-cinci ani cel puţin. Care avem de plătit numai în 2012, cam 13 miliarde de euro. Cotizaţia la UE, plus ratele şi dobânzile la FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană. Dacă nu şi la bănci. Vreme în care Zeus ne tot turuie/zice despre binele ce-l face el cu forţa românilor şi României.
Ion Predoşanu
