De 8 martie – Femeile din municipiu au primit cadouri folclorice

424

doina gorjului (3)Membrii Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu au oferit aseară târgujienilor un spectacol gratuit. Evenimentul care a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din

municipiu a fost prilejuit de Ziua Femeii, care va fi sărbătorită peste doar câteva zile.

Sala de spectacol a Casei de Cultură din Târgu-Jiu s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru iubitorii de muzică populară de calitate. Deşi are o capacitate de aproximativ 600 de locuri, au fost foarte mulţi oameni care au stat în picioare mai bine de trei ore, pentru a urmări întreg spectacolul. Potrivit lui Gheorghe Porumbel, directorul ansamblului, astfel de evenimente sunt organizate în fiecare an special pentru reprezentantele sexului frumos din municipiul Târgu-Jiu.
O premieră
Spectacolul a durat mai bine de trei ore, timp în care nimeni nu a părăsit sala, antrenat de muzica şi acordurile specifice zonei, aplauzele fiind pe măsura reprezentaţiei. Porumbel a declarat că este vorba despre un spectacol inedit, prezentat în premieră. „Este vorba despre o premieră absolută, spectacolul se intitulează «De la Gorj în toată ţara»”, a declarat Porumbel. Ca de fiecare dată, evenimentul a fost foarte bine primit de către spectatori.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here