Daviţoiu şi Gorgotă, la berăria lui Băsescu

667

Plecarea de la Cotroceni a lui Traian Băsescu a fost sărbătorită, duminică, de liderii PMP la o berărie din Bucureşti. De la întâlnirea cu “omul simplu” Băsescu nu au lipsit nici liderii PMP Gorj, din staff-ul invitat la Berăria H făcând parte Nicu Daviţoiu, Daniel Gorgotă şi alţi doi reprezentanţi din judeţul nostru.

BERARIE2Gorgotă şi Daviţoiu au dat mâna cu Băsescu în timp ce primul a discutat cu acesta şi cu Elena Udrea despre viitorul PMP, cu atât mai mult cu cât gorjeanul a fost cu un deceniu în urmă şeful de campanie al fostului preşedinte al ţării, din partea PDL Gorj. “Ne-am readus aminte cu plăcere despre momentele din 2004, mai ales că ne regăsim în acceaşi formulă, după zece ani. Am discutat cu Traian Băsescu mai ales că avem multe de făcut în acest partid, pe viitor.
După sărbători, Băsescu va veni în toate filialele judeţene ale PMP din ţară şi s-ar putea ca Gorjul să fie prima pe care o vizitează”, a declarat Daniel Gorgotă, un fel de prim-vicepreşedinte al PMP Gorj. “Filiala este foarte bine apreciată, la vârful PMP, pentru că am ieşit la prezidenţiale, pentru Elena Udrea, între primele 15 filiale din ţară în ceea ce priveşte rezultatele”, a completat Gorgotă, care susţine că PMP Gorj va sărbători cu o parte din membrii finalul de an, ca din ianuarie să înceapă organizarea în teritoriu a filialelor. Asta deoarece în februarie se vor face alegeri interne în PMP Gorj.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here