Davitkov așteaptă primul succes la Târgu-Jiu

961

Echipa de baschet CSM Târgu Jiu nu a reuşit să producă surpriza în al doilea joc al turneului de la Sibiu şi a pierdut meciul cu gazdele competiţiei. Trupa ardeleană s-a impus cu 92-68 (23-14, 20-12, 25-21 şi 24-21). Problema învingătoarei nu s-a pus niciun moment, amfitrionii fiind la conducerea partidei în permanenţă. Georgianul Revaz Rogava a fost cel mai bun marcator din tabăra noastră, cu 18 puncte. Pivotul Kevin Allen a adăugat 16 puncte. „Un meci la care nu am avut răspuns la tranziția lor ofensivă. Sibiul a jucat foarte agresiv. În prima repriză nu am marcat nimic din afara semicercului și ne-a fost foarte greu. După pauză, am înscris ceva, iar cu apărarea zonă am reușit să revenim un pic. Per ansamblu, CSU Sibiu a fost echipa mai bună decât noi, iar asta s-a văzut. Urmează o săptămână să pregătim următorul turneu, turneu care este acasă, unde sperăm să evoluăm mult mai bine”, a declarat Jordanco Davitkov. Antrenorul macedonean a bifat trei înfrângeri de când a fost instalat principal la CSM Târgu Jiu.
Athletic Constanţa şi CSO Voluntari vor fi adversarele echipei noastre la Târgu-Jiu.
CSM TÂRGU JIU: Revaz Rogava 18p, Kevin Allen 16p, Stefan Nikolic 10p, Stefan Andrejevic 6p, Jacob Spurgeon 6p, Camil Berculescu 4p, Alexandru Berca 3p, Andrei Gheorghe 3p, Darien McClain 2p, Răzvan Bratoloveanu, Răzvan Pavel, Remus Răceanu. Antrenor: Jordanco Davitkov. Antrenori secunzi: Claudiu Alionescu şi Alexandru Gliga.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here