Datoriile la lumină au lăsat 15 şcoli din Târgu-Jiu în beznă

123

IMG_9690Conducerea CEZ, distribuitorul de energie electrică care asigură curentul în Târgu-Jiu, a decis, în ultimele zile, să oprească furnizarea luminii la câteva şcoli din municipiu. Pe lista neagră a datornicilor se aflau iniţial 20 de şcoli din Târgu-Jiu, ca ieri fără lumină să rămână 15 unităţi de învăţământ din oraş.

Directorii şcolilor în cauză la fel ca şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean(IŞJ) Gorj susţin că unităţile respective ar avea datorii mari la energia electrică, situaţie care cred însă reprezentanţii IŞJ că se va remedia, vina aparţinând autorităţilor locale.

Imediat după ce rezultatele examenelor de bacalaureat şi a testelor naţionale s-au afişat la şcolile din Târgu-Jiu, reprezentanţii CEZ au arătat că nu mai sunt dispuşi să păsuiască autorităţile municipale datornice la furnizorul de energie electrică. Astfel, în cursul zilei de ieri, 15 şcoli din Târgu-Jiu au rămas în beznă, asta în timp ce dascălii de la aceste unităţi sunt încă în activitate. Elevii sunt în vacanţă dar acest lucru afectează totuşi desfăşurarea activităţilor specifice acestei perioade.

Liceul Teologic tăiat şi apoi racordat la curent

Reprezentanţii Liceului Teologic din Târgu-Jiu anunţă că şi ei s-au trezit cu energia electrică tăiată dar susţin că ar fi rezolvat problema la rugămintea directorului unităţii de învăţământ. ,,Directorul şcolii a spus că este pregătit să plătească chiar din buzunar datoria la curent. Şcoala a fost tăiată de la energia electrică şi apoi racordată din nou”, a declarat Gheorghe Mitescu, inspectorul adjunct al IŞJ Gorj, care confirmă însă existenţa celor 15 şcoli fără curent.

Liceu Sportiv, fără energie

Situaţia nu stă însă la fel la Liceul Sportiv, aici unitatea de învăţământ nu are de ieri energie electrică, directorul şcolii spunând că unitatea are datorii foarte mari, neplătite chiar de la începutul anului. Ce s-ar fi întâmplat însă dacă şcolile în cauză, unele centre de examen pentru bacalaureat, ar fi rămas fără energie electrică în timpul probelor scrise în care se foloseau camerele de supraveghere. Gheorghe Mitescu susţine însă că nu ar fi fost un pericol deoarece înainte de examene ar fi anunţat în prealabil furnizorul de energie electrică, prin adresă, să evite vreun incident, chiar dacă se ştia că sunt datorii.Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu-Jiu, susţinea ieri seară că nu ştie dacă sunt şcoli lăsate fără curent în municipiu, dar susţine că există posibilitatea să se fi apelat la această procedură pentru a se face economie de energie electrică, pe timpul vacanţei elevilor.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here