Eu, aşa, înţeleg datoria vieţii mele: s-o pun în slujba dreptăţii, a binelui, a moralităţii, a Neamului, până la zvâcnirea din urmă a inimii. Doamne, cât de rea-i lumea asta! Dacă ar fi în stare să înţeleagă şi să nu omoare entuziasmul atâtor tineri, ce departe ar putea ajunge! Am socotit că şcoala şi satul este câmpul meu de lucru şi am mai socotit că pot să aprind făclia unei noi vieţi. Voiam să umblu la sufletul omului prin orele de la clasă, dar şi prin activităţi extradidactice şi în special prin activităţi culturale. Am găsit tineri plini de entuziasm şi gata să asculte vorbe bune.
Gr. Pupăză, 1946
Începe calvarul. Câteva rânduri despre fapte trăite
În perioada 1952-1955, a fost considerat „Cadru disponibil” pentru faptul că a participat la mişcarea anticomunistă condusă de Căpitanul Gr. Brâncuşi, cunoscută sub numele de RUIC, adică Români Uniți-vă Împotriva Comunismului. În anul 1947, căpitanul Grigore Brâncuşi din Peştişanii Gorjului, ofiţer activ, este deblocat. Împreună cu ordonanţa, Gheorghe Martău din Valea Mare-Gorj, nu au predat armamentul şi s-au retras în munţii din zonă, organizând o Mişcare de Rezistenţă Anticomunistă. Începând cu 1949, a acţionat în ilegalitate, scriind manifeste anticomuniste şi difuzate în plicuri.
Acestei mişcări i s-au alăturat şi oamenii de pe Valea Jaleşului. În primele rânduri au fost dascălii: Ion Rădoi, Alexandru Stoichiţescu şi Grigore Pupăză.
Căpitanul Brâncuşi a fost capturat, în data de 10 mai 1951.
În scurt timp Ion Rădoi şi Alexandru Stoichiţescu au fost arestaţi. Grigore Pupăză este avertizat, de un activist de partid-Udroiu, care răspundea de Arcani, că este urmărit şi trebuie să facă ceva pentru a scăpa. Grigore Pupăză era directorul şcolii şi, pe data de 3 ianuarie 1952, nu se mai prezintă la şcoală. Fusese înştiinţat de C. Coiculescu-referent al Primăriei Arcani, că arestarea este iminentă. S-a ascuns la vecinul şi prietenul, Ion D. Coiculescu, unde a ,,zăbovit” un an. Acesta aranjase camera ca la nevoie să poată evada. Făcuse o trapă în pardoseală mascată de un dulap. Prin aceasta cobora în beci de unde putea scăpa pe uşă sau geam. N-a fost nevoie să fie folosită. O rudă a Coiculeştilor îi previne în legătură cu Gr. Pupăză. Au avut loc consultări şi s-a hotărât să revină acasă. S-a întors acasă unde a mai rezistat doi ani.
Au fost ani în care ne-am descurcat foarte greu. Ajunsesem să nu mai avem ce ne trebuia. Mama fusese dată afară din învățământ (cadru disponibil) și pentru a face rost de bani, mergea la Târgu-Jiu și vindea băutură. A reușit, împreună cu alți consăteni, să se strecoare și în Valea Jiului unde erau bani mulți şi mulţi amatori de băutură. Lucrurile se complicaseră. Pentru siguranţă s-a urcat în căruță și a plecat după dimii până la Dunăre. Eu eram punctul vulnerabil. Am reuşit să rezist la toate cursele întinse, care nu au fost puţine.Bunicii, care locuiau alături, erau chiaburi și dădeau cote mai mari decât era producția şi erau veşnic datori. Toți se fereau de mine ca să nu realizez greutățile prin care treceam. Nu pot să uit momentul în care mama mea secerase un snop se grâu și-l „bătea” cu o nuia pentru ceva boabe de măcinat. E o scenă care nu mi se șterge de pe retină. Într-o zi a venit chiaburul Constantin Gârbaci, care avea resurse, era proprietar de moară și ne-a adus un sac plin cu făină și am răsuflat ușurați. Sunt convins că asemenea gesturi au mai fost, dar nu le-am văzut. În schimb „prizonierul” era din ce în ce mai preocupat de ce s-ar putea întâmpla. Aveam vizite destul de dese din partea miliției. Eu eram prezent și conduceam peste tot pe milițianul care ținea arma în mână și era cu ochii în patru. Gr. Pupăză construise casa cu multe uși și un beci sub cămară. Era ca o fortăreață. Când sosea „controlul”, foarte repede ajungea la adăpost. Toți controlorii au călcat pe capacul beciului, dar nu au observat nimic dubios. Și atunci când a fost arestat, acest beci a scăpat din atenția ofițerilor.De mare ajutor ne-au fost câinii care păzeau casa. Dacă cineva era în preajmă pentru a ne supraveghea, cei doi câini nu se opreau din lătrat. Când tatăl meu ieșea la plimbare, cei doi câini, Grivei şi Samson, controlau curtea și dacă radarul depista un pericol treceau la atac.În acest timp Gr. Pupăză a citit biblioteca personală și nu era mică, de două ori. Din tot ce a citit a consemnat ce i s-a părut important într-un caiet pe care a scris: Sclipiri de stele în noaptea durerii…Titlul spune tot…În această perioadă a avut vizite al unor consăteni care a păstrat secretul. Împreună spuneam că este plecat la Cluj pentru a se opera.
În final, a fost arestat, de acasă, de Securitatea din Craiova. La Securitate, a făcut faţă tuturor presiunilor şi, în scurt timp, a fost eliberat……
Îşi amintea, că într-o zi a fost adus în celulă un domn. Nu i-a reţinut numele şi nici cu ce păcătuise. S-a prezentat ca fiind inginer. I-a povestit în şoaptă că are misiunea de a-l descoase, privind faptele săvârşite de care este acuzat. L-a asigurat că va şti ce să spună şi că nu este cazul de a se teme. Ca acest domn au mai fost şi alţi arestaţi care nu au vorbit de misiunea lor, dar au plecat aşa cum au venit. Au fost şi martori liberi, despre care veţi afla la momentul potrivit. S-a cocluzionat că poate fi eliberat şi…
Drumul spre Libertate
A fost condus la gară având în mână un bilet de eliberare din arest și un bilet de tren în buzunar și este lăsat pe peron, unde era multă lume. Fusese organizată o conferință regională cu toți factorii de răspundere, printre care se găsea și consăteanul nostru Ion Savu, un tânăr care știa să se descurce în împrejurări dificile.
Iată, ce spune domnul Ion Savu: Amintire grea pentru cine o înţelege.
„În data de 29 nov. 1954 pe la ora 16 era mare forfotă în Gara Craiova. Avusese loc o conferinţă regională cu participarea tuturor raioanelor ce o compuneau pentru a dezbate problemele CSC – cotele-ce trebuiau puse pe spinarea ţăranilor, apoi strânse şi date poporului rus.Delegaţia fiecărui raion era compusă din: preşedinte de raion, împuternicit, șef de planificare, comandant de miliţie şi inginer agronom.
Din partea Raionului Târgu-Cărbuneşti participam eu, Savu Ion, în calitate de şef de planificare, născut în comuna Arcani, în anul 1931, împuternicitul V. Răgan, din comuna Dobriţa, iar din partea miliţiei ofiţerul Marin, care ocupa funcţia de comandant, un inginer agronom şi preşedintele de raion, un tovarăş Dinu.
Toţi aceşti componenţi ai delegaţiei erau foarte tineri și cu putere de muncă. Unii dintre ei aveau și idei de dreapta, cu toate că erau instruiți să ia măsuri de stânga.
Şi, iată, ce mai spune tânărul Ion Savu care nu era membru de partid:
Prin mulţimea de activişti vine spre mine şi mă ia de braţ învăţătorul Gr. Pupăză, despre care ştiam că fusese arestat şi spre bucuria mea m-a recunoscut. Avea două foi în mână: un bilet de tren şi biletul de eliberare din arest…
Mă aşteptam la o reacţie a lui V. Răgan consătean cu Gr. Pupăză. Ulterior, mi-am dat seama că nu l-a recunoscut. Nu mai era nimic din învăţătorul Gr. Pupăză de altădată. Doar hainele mai arătau că purtătorul lor este cineva. Am fost curios cum de m-a recunoscut. Mi-a spus că trecând pe aproape m-a depistat după voce, voce pe care a auzit-o de multe ori la serbări şi fără să-mi vadă chipul m-a luat de braţ. Simţea nevoia unui ajutor. Se simţea dezamăgit, se simţea pierdut, nu vedea nici uşa pe care puteam ieşi pe peron. Amintire grea pentru cine o înţelege. Ne-am retras, mai la o parte, şi l-am întrebat de unde vine şi unde vrea să meargă. Nu mi-a spus de unde vine, dar mi-a zis cu o voce stinsă, că merge spre Libertate.Avea nevoie de sprijin şi am plecat împreună spre peron. Spre surprinderea mea a mers spre prima linie a CFR pe care sosea trenul Timişoara –Bucureşti. Eram în faţa trenului. Nu realiza pericolul. Ne-am retras împreună, a trecut trenul şi am urcat în personalul ce ne ducea spre casă sau mai sigur, spre Libertate.
Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ne ţineam de mână?
Este un răspuns greu de dat… Era dezorientat…..
Eram prieten foarte bun cu ofiţerul de miliție Marin care însoțea delegația. I-am explicat situaţia prietenului şi consăteanului Gr. Pupăză. Fără a ezita a spus: Lasă-l în grija mea! L-am luat în compartiment cu noi şi nu au fost probleme cu echipele care controlau vagoanele de partizanii care ar fi putut să se afle pe trenuri. Prezenţa unui ofiţer de miliţie garanta că în compartiment erau oameni fără probleme…şi nu aveam emoţii privind călătoria. Ştiam fiecare gară şi haltă unde oprea trenul şi doream să ajung cât mai repede acasă.
Trenul opreşte în staţia Târgu-Cărbuneşti la miezul nopţii. Gr. Pupăză, cu mine şi cu toată delegația coborâm. Ne luăm rămas bun de la ofiţerul Marin şi împreună ne îndreptăm spre locuinţa mea situată în curtea întreprinderii, unde soţia mea, Niculina, mă aştepta cu masa pregătită şi cu zâmbetul care m-a cucerit de la începuturile căsniciei.
Surpriză mare când a deschis uşa. Nu-i venea să creadă ochilor.
A privit şi nu a fost surprinsă de persoana cu care intram pe uşă. A ascultat explicaţiile mele şi ca orice tănără s-a gândit ce putea să facă la acea oră. Masa era pregătită şi a mai pus încă un tacâm. Acum eram trei persoane la masă. Am servit din bucatele ce erau aşezate cu grijă, discutând diverse, dar domnul Giurică a servit mai mult ceaiul fierbinte, pregătit în grabă, la o lampă ce funcţiona cu petrol. Soţia mea, Niculina, a alergat la brutăria din apropiere pentru a lua apă caldă şi a-l spăla pe musafirul neaşteptat.
Înainte de a pleca la brutărie, Niculina îmi spune în șoaptă: Domnul Pupăză este un mort ieşit din groapă. Să-l ajutăm cum se poate mai bine.
Ulterior, Doamna Niculina a făcut precizarea că a dorit să facă tot ce era posibil, considerând că era ca şi copilul dumnealui. Şi a făcut. Timpul se scurgea cu mare repeziciune. Dimineaţa Domnul Savu, la prima oră, trebuia să participle la conferinţa raională. Nu era problema dacă Gr. Pupăză mai rămânea o zi la Târgu-Cărbuneşti. Era în siguranţă, era pe mâini bune. Între a rămâne şi dorinţa de a ajunge acasă, a învins ultima. Au avut puțin timp să doarmă şi la ora cinci, iată, urcă în tren Gr. Pupăză sprijinit de I. Savu. Se ţinea greu pe picioare. Avea nevoie de însoţitor. În personalul ce mergea spre Târgu-Jiu n-au avut controale. Au coborât pe peronul gării unde era o patrulă. Au trecut neobservaţi. Ajunşi în oraş, trebuia găsită soluţia de a ajunge la Arcani. Cu noapte-n cap, cum se zice pe la noi, cei doi se îndreaptă spre locuinţa marelui învăţător Constantin V. Cătuţ, care şi el fusese arestat în data de 15 august 1952 şi eliberat în același an, luna septembrie sau octombrie.Să ne oprim şi la acest mare dascăl despre care se vorbeşte din ce în ce mai puţin. Spuneam că a fost şi el arestat. Şi culmea, Constantin V. Cătuţ, ieșit din arest, a fost găsit la o frizerie de lângă Gara Craiova, tot de I. Savu. Rămâne antologică conversaţia lor…
C.V. Cătuţ spune zâmbind, fără să aştepte întrebarea: vin de la Spital! Fusese tratat pentru merite deosebite pe tărâmul școlii, pentru politica liberală şi de autor de manuale după care au învăţat copiii României un deceniu (1930-1940). A desfăşurat o activitate didactică de excepţie, iar ca inspector şcolar rămâne, de departe, un exemplu demn şi pentru cei de astăzi. Ca învăţător şi director la Şcoala din Arcani a fost la înălţime. Cei care veneau în control, ziceau că fac un schimb de experiență la „Universitatea” lui Cătuţ.
Iată, un om de o asemenea pregătire a ajuns să fie tratat la Spitalul Noii Societăţi. Să mai precizăm că în acelaşi „salon” era tratat şi Vasile Savu, tatăl lui I. Savu. Să ne întoarcem la cei doi călători nocturni…Dimineaţa, cei doi, care nu dormiseră prea mult, bat la uşa lui C.V. Cătuţ, care putea să se gândească la o nouă arestare. Deschide uşa şi spre marea lui surpriză vede pe cei doi, pe care îi invită în cameră. După o discuţie sumară, Ion Savu îl lasă în grijă pe Gr. Pupăză, nu înainte de a face planul următoarei etape. C.V. Cătuţ se angajează să anunţe telefonic pe preotul I. Giurgiulescu, cumnatul lui Gr. Pupăză, să vină pentru a-l lua de la Târgu-Jiu.Nu știm ce s-a întâmplat că nu a fost anunțat și planul a căzut.
(Va urma)
Material îngrijit de I.P.B. și Dan Gr. Pupăză
