,,Dascăli și destinele acestora în slujba elevilor – Maria și Teodor Voicu” – Scrisă de fiica acestora, Elena – Ștefania Pânișoară –

1973

Îl voi insera aici pentru a vă face o impresie despre lectura pe care v-o recomand cu căldură:
Încă de la început, a precizat că tema centrală a studiului o reprezintă părinții, așa cum este enunțat încă din titlu: Dascăli și destinele acestora în slujba elevilor – Maria și Teodor Voicu.
Am citit cu entuziasm paginile emoționante, deoarece nimic nu este mai înălțător decât a reuși să mulțumești celor care ți-au dat viață și ți-au îndreptat pașii spre destinul filologic, așa cum a reușit să facă autoarea acestei cărți.
Suntem colege de câțiva ani la Școala Gimnazială ,,Constantin Săvoiu”, unde Ștefania predă cu pasiune o limbă frumoasă, dar și grea. Copiii sunt mereu activați prin tot felul de proiecte atractive de către aceasta și noi, colegii, o apreciem pentru modul în care reușește să promoveze această limbă străină în unitatea noastră și nu numai. Este absolventă a Facultății de Litere, Universitatea din București, unde a absolvit, de asemenea, și Masteratul pe tema Antropologie culturală și folclor. Precizez acest fapt, deoarece motto-ul ,,Numele mari se formează cu Litere ” se justifică și în acest sens.
Personal, consider că în domeniul nostru, este esențial ca profesori asemeni Ștefaniei Pânișoară să scrie pentru a motiva în permanență tinerii să nu își piardă valorile morale, într-o societate în care este nevoie acută de repere culturale și etice.
Vă invit să citiți aceste pagini emoționante, în care este evocată cu sfințenie imaginea bunei mame, Maria Voicu-Dumnezeu să o odihnească în împărătia cerurilor! De asemenea, sincere mărturisiri ale celor care au cunoscut-o pe dumneaei, dar și referitoare la domnul profesor Teodor Voicu merită lecturate pe nerăsuflate.
Domnului profesor îi urez ,,Pensie lungă cu sănătate”, să ne încânte mulți ani cu magistralele discursuri, deoarece este un orator apreciat și prețuit de noi, gorjenii.
Luni, 7 septembrie, la Școala Gimnazială ,,Constantin Săvoiu” , colega noastră a ales să prezinte cartea într-un cadru restrâns, între oameni dragi sufletului, așa cum a specificat, mai ales din cauza contextului pandemiei în care ne aflăm.
Doamna director Violeta Dulubei a apreciat această publicație și a felicitat sincer inițiativa Ștefaniei și dorința acesteia de a păstra vie amintirea mamei, dar și modul în care aceasta își face timp pentru promovarea valorilor culturale și umane.
Doamna prof.responsabil al Comisiei de limbi moderne, Oana Pașek, a fost onorată să participe la prezentarea de carte și a felicitat autoarea, remarcând și condițiile grafice foarte bune în care a publicat-o la Editura Academica Brâncuși.
Din partea Bibliotecii C.C.D.Gorj, doamna Alina Firan a adăugat că este bucuroasă și onorată să primească o astfel de carte în spațiul cultural pe care îl coordonează, pentru ca oamenii să aibă acces la pagini emoționante și pentru a da acestora imboldul de a scrie.
Prof. Corina Panduru, Școala Gimnazială ,,Constantin Săvoiu”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.